Accidentul de lângă Piața Sfatului a blocat centrul Brașovului

Last Updated on octombrie 10, 2024 Accidentul de lângă Piața Sfatului a blocat centrul Brașovului 1

Un bărbat a fost la un pas să fie călcat de o mașină Tesla dar a fost salvat de reflexul șoferiței sau sistemul de siguranță al mașinii. Tot centrul Brașovului a fost blocat ieri din cauza accidentului.

Potrivit martorilor, un pieton, în zona Casa Sfatului, a căzut de pe trotuar pe carosabil. Doar reflexul unei şoferiţe, aflate la volanul unei maşini Tesla, l-a salvat, altfel ar fi fost scos de sub roţile autoturismului. Ca să-l evite, cu o manevră „la secundă”, a făcut brusc „stânga”, intrând pe contrasens şi lovind o altă maşină aflată în trafic.

Cât despre pieton, părerile celor aflaţi la faţa locului în momentul incidentului, sunt împărţite: unii spun că bărbatul pur şi simplu s-a împiedicat, alţii spun că acesta era într-un grup şi, „din joacă”, el ar fi fost îmbrâncit uşor, s-a dezechilibrat şi a căzut pe stradă.
Alţii spuneau că pietonul era un turist străin, care făcea parte dintr-un grup, şi că nu ar fi exclus ca o problemă medicală să-l fi făcut să-şi piardă brusc echilibrul, scrie bzb.ro.

Accidentul de lângă Piața Sfatului a blocat centrul Brașovului 2

Traficul în zonă, blocat ca urmare a acestui accident, a făcut şi victime colaterale. Şoferi nervoşi în coloană, braşoveni şi mai nervoşi în staţiile RATBV. Spre exemplu, în staţia de la Teatrul Dramatic, nu a mai circulat niciun autobuz pe linia RATBV 4 Pe Tocile – Gara Braşov, aproape o oră.

Cel puţin 4 curse trecute pe grafic nu au mai circulat, iar pe panoul de afişaj ar orarului, în tot acest timp, era trecut „vine în 4 minute”.
Coloanele cu maşini şi autobuze blocate în trafic, „bară la bară”, au fost pozate de martori şi puse „martor” pe reţelele de socializare.

Accidentul de lângă Piața Sfatului a blocat centrul Brașovului 3

Accidentul de lângă Piața Sfatului a blocat centrul Brașovului 4

Poliția Rutieră a demarat o anchetă și urmează să stabilească condițiile în care accidentul a avut loc, precum si vinovăția producerii acestuia, scrie Monitorul Expres.

Previous Story

Un poliţist şi un jandarm, filmaţi cum dorm în timpul serviciului, în mașină. Ce spun superiorii

Next Story

„Staţii” pentru părinţii care îşi aduc copiii cu maşina la şcoală, transformate deja în parcări, la Râșnov: „Părinții să nu blocheze pentru minute întregi, zonele adiacente şcolilor din oraş”