O bătrână, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce

Last Updated on octombrie 8, 2024 O bătrână, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce 1

Polițiștii ridică din umeri când văd la volan bătrâni care abia se mișcă. Ei spun că au nevoie de un act medical pentru a nu-i mai lăsa la volan.  Mai mult de 200.000 de şoferi din ţara noastră au peste 70 de ani şi nimeni nu ştie dacă ei mai au capacitatea de a conduce. Evaluarea medicală se face o dată la 10 ani şi de multe ori este doar o formalitate, nu o examinare în adevăratul sens al cuvântului.

O bătrână din Târgu Jiu care are nevoie de cadru metalic pentru a se deplasa a fost surprinsă în timp ce se urca la volan. Imaginile, care au făcut înconjurul internetului atrag atenţia asupra unei probleme mai ample.

Medicii spun că femeia ar putea să nu mai aibă reflexe la fel de bune. „Pacienţii nu mai au aceeași capacitate de a vedea, aceleași performaţe vizuale ca atunci când sunt tineri. Acelaşi lucru se întâmplă pe sistemul osteomuscular, pe sistemul nervos şi atunci cumva înţelegem de ce totul se întâmplă mai încet”, a declarat medicul Daciana Toma.

În legislaţia noastră nu există o limită maximă de vârstă pentru deţinerea unui permis de conducere. Carnetul trebuie reînnoit o dată la 10 ani. Tot atunci se face şi reevaluarea medicală.

„Sistemul are multe lipsuri. Pentru că, dacă verificarea medicală, fişa medicală, trebuie să o faci o dată la 10 ani, s-ar putea ca după un an după ce ai făcut această fişă medicală să ai o problemă medicală”, spune și Titi Aur, specialist în conducere defensivă, citat de Antena 3.

Problema şi mai mare este însă că, de multe ori nici aceste reevaluări medicale nu sunt făcute aşa cum ar trebui. Doar anul acesta poliţiştii din București şi din Ilfov au descoperit 3 clinici private care eliberau fise medicale necesare pentru reînnoirea permisului de conducere fără a face un control propriu zis al pacientului. Tot procesul dura mai puțin de 10 minute.

Astfel s-a ajuns ca inclusiv poliţiştii să observe că unii şoferi nu ar trebui să conducă. Totuşi, nu pot lua nicio măsură decât în baza unui document medical eliberat de un specialist.

E clar că poliţiştii rutieri întâlnesc şoferii în trafic şi constată că nu văd bine, încearcă să se semneze procesul verbal şi se apropie foarte mult de el fără a avea ochelari de vedere. Sunt multe afecţiuni medicale la care noi nu avem acces, dar medicii de familie au acces”, a spus Cosmin Andreica, preşedintele sindicatului Europol.

IPJ Gorj a comunicat că nu poate reevalua abilitățile de șofer ale bătrânei decât în baza unui document medical venit din partea unui specialist. Cum acesta lipsește, femeia are permisul valabil, scrie stiridecluj.ro.

Previous Story

Autostrada Făgăraș-Sibiu. Fermierii, nevoiți să-și culeagă urgent recoltele. Încep lucrările. Terenurile au fost expropriate cu 1 leu metrul pătrat

Next Story

Î.P.S. Teodosie spune că folosirea cuvântului „zău” este un păcat iar despre despre mersul la sală: Cele mai bune exerciții fizice sunt mătăniile