Brașov. Mașină răsturnată, alte 6 lovite, în Centrul Civic

Last Updated on octombrie 3, 2024 Brașov. Mașină răsturnată, alte 6 lovite, în Centrul Civic 1

Accident spectaculos în această după-amiază în Centrul Civic. Două autoturisme s-au lovit, unul dintre vehicule s-a răsturnat, provocând pagube importante și altor șase mașini staționate. Din fericire, cele patru persoane implicate, inclusiv un minor, au avut răni ușoare și au refuzat transportul la spital.

Accident rutier între două autoturisme în municipiul Brașov ( b-dul M Kogalniceanu).
În urma acidentului unul dintre autoturisme s-a răsturnat și au mai fost avariate alte șase autoturisme parcate.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD si o autospecială de stingere.

Cele patru persoane aflate în cele doua autoturisme, printre care și un minor, au fost evaluate medical și au refuzat transportul la
spital.
Totodată, s-au asigurat măsurile de prevenire si stingere a incendilor (PSI) la fața locului”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja, citat de Biz Brasov.

„Traficul rutier se desfășoară îngreunat la acest moment pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov, ca urmare a unui accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă. Un autoturism s-a răsturnat, iar din dinamică alte șase autovehicule parcate au fost avariate.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale (avarii), iar polițiștii intervin pentru asigurarea zonei și protocolarea incidentului, urmând ca circulația să fie reluată în integralitate după îndepărtarea vehiculelor avariate.
De asemenea, cauza producerii va fi stabilită după finalizarea cercetărilor”, a informat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea, conform mytex.ro.

Previous Story

Autostrada Făgăraș – Sibiu. Luni încep lucrările pe terenurile expropriate. Constructor: „Proprietarii au fost înștiințați despre demararea acestui proiect și consecințele acestuia”