Last Updated on octombrie 1, 2024
Compania Schaeffler AG anunță că a finalizat cu succes fuziunea cu Vitesco Technologies Group AG („Vitesco”), care a fost anunțată acum aproape un an. Angajații din Brașov așteaptă să vadă câți vor fi dați afară. Momentan au fost trimiși în șomaj tehnic.
„Odată cu finalizarea fuziunii cu Vitesco astăzi, Schaeffler intră într-un nou capitol în istoria sa corporativă. În ciuda mediului provocator, tranzacția complexă a fost finalizată cu succes conform planului în mai puțin de un an. Acest lucru demonstrează că cele două companii nu sunt doar o compatibile din punct de vedere tehnologic, ci și și din punct de vedere cultural. Așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre. Împreună, vom crea o companie lider in Motion Technology”, a declarat Klaus Rosenfeld, CEO al Schaeffler AG, citat de economica.ro.
Integrarea consolidează prezența Schaeffler în patru locații din România
Prin fuziunea cu Vitesco, Schaeffler își întărește poziția ca unul dintre cei mai importanți angajatori din domeniul industrial în România. Cu o prezență semnificativă în Brașov, Timișoara, Iași și Sibiu, această integrare creează un centru de competență global și unul dintre cele mai importante hub-uri ale grupului în pregătirea viitoarelor tehnologii din domeniul mobilității.
Pentru România, integrarea celor două companii aduce o aliniere puternică între cercetare și dezvoltare, producție și tehnologie, într-un mix unic ce acoperă atât industria auto, cât și alte sectoare industriale importante. Pe măsură ce navighează provocările curente care afectează sectorul aplicațiilor industriale această fuziune poziționează operațiunile din România strategic în cadrul global Schaeffler. Acestea vor avea astfel un rol cheie rezultat din îmbinarea capabilităților în domeniul dezvoltării și testării de produse cu un nivel ridicat de expertiză în producție, se precizează în comunicatul transmis de companie.
Schaeffler anunţă concedieri după fuziunea cu Vitesco
La fabrica din Cristian, firma a trimis deja sute de angajaţi în şomaj tehnic. Grupul german Schaeffler, producător de componente auto, va face concedieri, ca parte a fuziunii cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco, a anunţat directorul general al Schaeffler, Klaus Rosenfeld, într-un interviu acordat săptămânalului WirtschaftsWoche, transmite bzb.ro.
„Desigur, vor fi de asemenea ajustări de personal”, a declarat şeful producătorului de echipamente şi componente auto, adăugând că numărul de locuri de muncă afectate nu este clar dar nu va fi format din cinci cifre.
Schaeffler este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu aproape 5.000 de angajaţi la fabrica din judeţul Braşov.