Concert Andra la Festivalul Kürtőskalács de la Sfântu Gheorghe

Last Updated on septembrie 19, 2024 Concert Andra la Festivalul Kürtőskalács de la Sfântu Gheorghe 1

Cei care vor merge la Festivalul Kürtőskalács de la Sfântu Gheorghe vor avea ocazia să o vadă pe Andra în concert. Târgul de Toamnă și Festivalul Kürtőskalács vor avea loc împreună în perioada 4-6 octombrie, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe. Artista va concerta în ultima zi a evenimentului, duminică.

Potrivit organizatorilor, pe lângă bogatul târg meșteșugăresc, programele culturale și de păstrare a tradițiilor, și ediția din acest an va cuprinde competiția „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”, la care sunt așteptate să se înscrie echipe din toată Transilvania. Echipele se pot înscrie la adresa de e-mail: adi.agrosic@gmail.com, trimițând autorizațiile și o poză a standului pentru kürtős, scrie weradio.ro.

Târgul de Toamnă a fost inițiat de Primăria Sfântu Gheorghe în 2011, cu ocazia seriei de evenimente „Sfântu Gheorghe – oraș de 550 de ani”, iar Festivalul Kürtőskalács a fost lansat de Consiliul Județean Covasna în anul 2017, cu scopul de a iniția o sărbătoare a comunității în jurul cozonacului secuiesc.

Andra – Vis de Crăciun 2024
Andra dă startul turneului de colinde alături de Orchestra Simfonică București și renumitul dirijor Andrei Tudor. Artista va susține un concert special la Sala Palatului din București pe 19 decembrie 2024 scrie infomusic.ro.

Va fi un spectacol magic, plin de emoție și bucurie, care va aduce spiritul sărbătorilor mai aproape de inimile participanților. Vocea inconfundabilă a Andrei, acompaniată de orchestra simfonică, va aduce colindele preferate într-o atmosferă de poveste.

Bilete concert Andra la Sala Palatului – SOLD OUT
Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.

Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.

Previous Story

Dispăruți. Gemeni-premianți au plecat la școală, dar nu s-au mai întors acasă. Mama: „Noi am fost în străinătate, iar până în clasa a VI a, ei au crescut cu bunica”

Next Story

Brașov. Regio Călători introduce plata cu cardul în trenuri. „Noua soluție ne ajută să reducem plățile în numerar, să simplificăm operațiunile și să sporim siguranța angajaților”