Un tânăr de 23 de ani a murit înecat, după ce a rămas blocat în mâl

Last Updated on august 23, 2024 Un tânăr de 23 de ani a murit înecat, după ce a rămas blocat în mâl 1

Un tânăr de doar 23 de ani s-a înecat într-o baltă. Băiatul a intrat în apă pentru a se răcori. Pe fundul bălţii este mâl, iar băiatul a rămas blocat acolo. Când pompierii au ajuns la el, era deja în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, tânărul a decedat, anunță Observator TV.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba a anunţat că Secţia de pompieri Sebeş a intervenit pentru extragerea unei persoane de sex masculin dintr-o baltă din localitatea Şibot, fiind trimişi la faţa locului inclusiv scafandri.

A fost extrasă din baltă o persoană blocată în mâl, de sex masculin, de aproximativ 22 de ani”, a transmis ISU Alba. Tânărul se afla în stop cardio-respirator şi a fost supus manevrelor de resuscitare. „Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia de către echipajele medicale”, a precizat sursa citată, conform Alba24.

Un tânăr de 23 de ani a murit înecat, după ce a rămas blocat în mâl 2 Un tânăr de 23 de ani a murit înecat, după ce a rămas blocat în mâl 3

O altă tragedie a avut loc în Bistrița-Năsăud. Un băiat de 19 ani a murit, înecat în lacul Colibița, după ce ar fi căzut în apă de pe un ponton. Prietenii cu care se afla la lac au sunat imediat la 112. Salvatorii ajunși de urgență acolo l-au scos pe tânăr din apă și i-au acordat primul ajutor, însă acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, anunță IPJ Bistrița-Năsăud.

Băiatul de 19 ani, originar din Prundu Bârgăului, se afla pe lac cu un grup de prieteni. La un moment dat, povestesc aceștia, tânărul s-ar fi dezechilibrat și a căzut în apă.

„Au fost alocate la caz un echipaj de pompieri cu barca de la Stația de Pompieri Prundu Bârgăului, echipajul de scafandrii de la Detașamentul de Pompieri Bistrița și elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș”, au transmis reprezentanți ISU Bistrița-Năsăud, potrivit RTV.

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a dispărut în apele lacului Colibița. Din primele date, a reieșit faptul că acesta se afla cu un grup de mai multe persoane în zona lacului Colibița, iar la un moment dat ar fi căzut în lac de pe un ponton”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Previous Story

Brașov. Incendiu într-un apartament. Ar fi pornit de la un frigider

Next Story

Evenimente în Țara Făgărașului: Paradă Medievală la Făgăraș, Festivalul Cepei Roșii din satul Mândra, „Fiii Brâncovenilor” la Sâmbăta de Sus, Zilele Comunei Beclean