Americanii atacă decizia TAS pentru medalia de bronz. Bătălia pentru 4 secunde

Last Updated on august 12, 2024 Americanii atacă decizia TAS pentru medalia de bronz. Bătălia pentru 4 secunde 1

Iar probleme pentru gimnasta noastră, Ana Maria Bărbosu. Federația de Gimnastică din Statele Unite ale Americii a transmis o scrisoare și o probă video către TAS. Oficialii americani susțin că au dovada conform căreia antrenoarea Cecile Landi a depus contestația buclucașă la 47 de secunde distanță de la afișarea scorului. Ar respecta astfel termenul de sub un minut.

În verdictul publicat sâmbătă, judecătorii de la Lausanne au precizat: „Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect”.
Americanii susțin că au intrat în posesia înregistrării ulterior procesului de la TAS și că nu au avut timp suficient pentru a-și construi apărarea.

Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA a anunțat că va contesta decizia. Instituția a explicat faptul că Jordan Chiles merită să își păstreze medalia pe care a obținut-o în finala olimpică.

Au existat erori critice, atât în stabilirea scorului inițial, din partea Federației Internaționale de Gimnastică (FIG), cât și în procesul de la TAS”, susține USOPC, conform Libertatea.

Eroarea inițială a avut loc la stabilirea scorului de către FIG, iar a doua eroare a fost în timpul procesului de la TAS, unde USOPC nu a fost informat sau nu a avut timpul adecvat pentru a contesta decizia în mod eficient. Ca rezultat, nu am fost corect reprezentați și nu ni s-a oferit oportunitatea de a ne susține cazul în mod cuprinzător. Având în vedere aceste circumstanțe, suntem hotărâți să ne continuăm apelul pentru a ne asigura că Jordan Chiles primește recunoașterea pe care o merită.

Rămânem dedicați să o sprijinim ca o campioană olimpică și vom continua să lucrăm asiduu pentru a rezolva această problemă rapid și corect”, a mai transmis USOPC.

Ce s-a întâmplat în finala la sol? Ana Maria Bărbosu a încheiat cu un punctaj de 13.700. Pentru câteva secunde a fost în posesia medaliei de bronz. Ulterior, în sală a fost anunțată o contestație din partea echipei americane. Jordan Chiles a primit o zecime în plus la dificultate și a urcat pe podium, cu 13.766. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a întors decizia și s-a revenit la clasamentul inițial, scrie Gazeta Sporturilor.

Previous Story

Brașov. Accident cu 7 maşini pe DN 11. Două persoane au fost rănite

Next Story

Minoră dată dispărută după ce i-a spus mamei că vine în excursie la Brașov. „Pentru Cuți Cristina a fost solicitată căutarea la nivel naţional și internațional”