Noii dinozauri de la Dino Parc Râşnov, prezentaţi în weekend

Last Updated on iulie 25, 2024 Noii dinozauri de la Dino Parc Râşnov, prezentaţi în weekend 1

Copiii sunt invitați la Dino Parc, în acest weekend, pentru a vedea noii dinozauri. Colecţia Dino Parc Râşnov s-a mărit cu noi uriaşi, care pot fi admiraţi şi cu ocazia aniversării a 9 ani de la înfiinţarea parcului, în acest weekend.

Marea familie a dinozaurilor prezentaţi în mărime naturală şi atestaţi ştiinţific s-a mărit cu noi membri, unul mai impresionant ca altul. Este vorba despre un T-Rex lung cât un tunel, care îşi dezvăluie interiorul într-un mod spectaculos, un Triceratops cu muşchii şi oasele la vedere, un Brachiosaurus de 20 m înălţime, un Dilophosaurus animatronic şi un Carnotaurus, perfect pentru albumul foto de familie”, a declarat Bogdana Balmuş, purtător de cuvânt al parcului, citat de bzb.ro.

Printre activităţile pregătite pentru aniversare: atelierul de colaje cu dinozauri din paste sau cel de dinozauri la uscat, pictură pe faţă şi concursul „Dino hunt”.

Noii dinozauri de la Dino Parc Râşnov, prezentaţi în weekend 2

De asemenea, sâmbătă, 27 iulie şi duminică, 28 iulie, între orele 16.00 şi 18.00, copiii au intrarea gratuită în parc, scrie Radio Romania Brasov.

Dino Hunt aniversar

La Dino Hunt, invităm copiii să descopere informații științifice și amuzante, pe măsură ce vizitează parcul. Copiii primesc hârtia cu întrebări și sunt invitați la vânătoare de răspunsuri corecte. La final, oferim tuturor participanților o diplomă de participare iar pentru cei care răspund corect, pregătim premii surpriză!

Organizăm, în fiecare zi din weekend-ul aniversar, câte trei ture de Dino Hunt, de la ora 11.00, de la ora 13.00 și de la ora 15.00.

Atelier de colaje cu dinozauri din paste

La acest atelier, pregătim împreună cu cei mici colaje din paste, cu dinozauri, pe carton colorat.

Zona atelierului de colaje este deschisă pe tot parcursul zilei de sâmbătă (27 iulie) și duminică (28 iulie), accesul este gratuit, iar locurile se ocupă în funcție de disponibilitatea la mese.

Atelier Dinozaurii la uscat

Într-o pauză de vizitat parcul, decupăm, colorăm și prindem cei mai drăguți dinozauri cu cleștișori de rufe. Amintirea perfectă de luat acasă, după o vizită în parcul dinozaurilor!

Zona atelierului este deschisă pe tot parcursul zilei de sâmbătă (27 iulie) și duminică (28 iulie), accesul este gratuit iar locurile se ocupă în funcție de disponibilitatea la mese.

Pictură pe față

Ne deghizăm în dinozauri, pisici sau fluturi la atelierul de pictură pe față!

Atelierul de pictură pe față va avea loc în fiecare zi din weekend-ul aniversar, între orele 11.00 – 16.00, cu acces gratuit.

DinoArt: ateliere de pictură

DinoArt e deschis, ca în fiecare zi, iar aici cei mici pot picta cele mai simpatice figurine-dinozaur, din ipsos. Figurinele de ipsos au costuri între 8 lei și 80 lei, în funcție de dimensiune iar accesul la DinoArt (și utilizarea materialelor de pictură disponibile) este gratuit.

Previous Story

Mihai Trăistariu vrea pensiune la Brașov: „Am fost acolo zilele trecute și era foarte aglomerat. Aș face pensiuni și la Brașov, și la Sinaia, chiar aș investi, nu doar la mare, ci și la munte.

Next Story

Brașov. Festivalul Fânului la Șoarș, „Teutonic Fest” la Cetatea Hărman, Festivalul de Artă Sacră Măgura