Last Updated on iulie 23, 2024
Un medic din Brașov a fost prins astăzi că a luat mită 200 de lei. La polițiști le-a fost jenă de această mită astfel că nici nu s-au mai obosit să spună care medic, de la ce spital.
„Marți, 23.07.2024, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane, medic la un spital din municipiul Brașov, după ce a primit de la un pacient suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuțiile sale de serviciu”, informează Direcția Generală Anticorupție, conform mytex.ro.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și luare de mită față de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical, scrie Monitorul Expres.
În vederea documentării probatoriului din cadrul dosarului penal întocmit, procurorul de caz a delegat, în continuare, polițiștii DGA – Serviciile Județene Anticorupție Covasna, Brașov și Harghita, să efectueze 5 percheziții domiciliare, dintre care 3 la spitalul la care este angajat medicul și 2 la locuințele unor persoane fără calitate specială de pe raza localității Sânpetru, din județul Brașov.