Last Updated on iulie 10, 2024
Jurnalistul brașovean Liviu Ardelean, redactor la publicația Educația Privată, i-a ascuns mamei sale faptul că a urmat cursurile Facultății de Sociologie și Comunicare, din cadrul Universității Transilvania, timp de trei ani, scrie brasovmetropolitan.ro
A aflat ea atunci când și-a văzut băiatul intrând în Aula Universității în robă și cu toca pe cap, iar reacția ei a fost filmată, relatează G4Media.
El spune că a meritat să aștepte trei ani pentru cea mai memorabilă surpriză făcută mamei lui. „Am chemat-o pe mama la un eveniment pe care urma să îl prezint, dar s-a trezit la festivitatea mea de absolvire. La 30 de ani m-am înscris din nou la facultate şi nu i-am spus nimic timp de 3 ani.
Timp în care profii nu înţelegeau de ce refuz să stau la fotografiile de la competiţii sau conferinţe, iar prietenii mi-au zis că nu-s normal. Mama a aflat despre ce este vorba doar când am intrat în sală, cu robă şi tocă. Iniţial a fost confuză, iar când a înţeles ce se întâmplă au copleşit-o emoţiile. Cea mai mare surpriză pe care i-am făcut-o vreodată. A fost dificil, dar a meritat pe deplin aşteptarea. La final s-au vărsat lacrimi de bucurie”, a mărturisit Liviu Ardelean pe pagina sa de Facebook.
Deşi absolvise deja o facultate, Liviu a spus că şi-a dorit să urmeze cursurile programului de CRP pentru a deveni un mai bun specialist într-un domeniu care i-a atras atenţia în ultimii ani. „Această decizie am luat-o din dorinţa de a mă dezvolta profesional, după ce am profesat doi ani în PR pe baza experienţei acumulate în mass-media. În 2021, am decis să îmi extind cunoştinţele şi să urmez cursurile programului Comunicare şi relaţii publice de la Facultatea de Sociologie şi comunicare. Parcursul academic la Universitatea Transilvania din Braşov a fost plin de provocări şi satisfacţii, pentru că am avut ocazia să învăţ de la profesori dedicaţi, cărora le mulţumesc”, explică Liviu Ardelean., a declarat Liviu Ardelean, citat de bzb.ro.
Jurnalistul, care a terminat a doua facultate, a promovat examenul de licență cu media 9,83.