O pădure de aproximativ un hectar din Maramureș a fost pusă la pământ de o furtună care a durat aproximativ 10 minute. S-a întâmplat în zona localității Văleni. Judeţul Maramureş s-an aflat sub cod portocaliu de ploi, averse şi vijelii în această după-amiază. Au fost probleme mai ales în Sighetu Marmaţiei, unde vântul a smuls copaci şi acoperişuri.
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiilor de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Au fost îndepărtaţi 14 copaci, cei mai mulţi în Sighetu Marmaţiei, dar şi 6 acoperişuri care au fost luate de vânt, scrie Stirile Pro Tv.
„Fenomenele hidrometeorologice periculoase au produse pagube semnificative la nivelul judeţului Maramureş. S-au depăşit pragurile de precipitaţii la staţiile hidrometrice Cavnic, Vadu Izei, Strâmtura, Fereşti, Sighetu Marmaţiei, Copalnic. La Cavnic şi Copalnic a căzut grindină”, anunţă, luni seară, Prefectura Maramureş, conform Antena 3.
Pe raza unității administrative-teritoriale Ocna Șugatag, în zona montană, un cetățean aflat la pășunat a fost fulgerat. Din păcate, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care s-a deplasat la fața locului a constatat decesul persoanei.
“Încă o dată ne arată Dumnezeu, sfântul, că… cu natura nu te pui şi cu vremea! Uitaţi-vă ce s-a ales de pădurea noastră de brad. În câteva momente, Doamne fereşte…”, spune o localnică, conform Observator TV.
Rupere de nori în Drobeta Turnu Severin
În Mehedinţi, principala arteră de circulație din Drobeta Turnu Severin, Calea Timișoarei, a fost inundată în urma precipitațiilor abundente. Șoferii au circulat cu dificultate din cauza apei cumulate pe şosea. Şi circulaţia din zona gării a fost afectată de ploaie, iar locuitorii au primit două mesaje RO-Alert de vreme severă, fiind şi o avertizare de cod roșu, timp în care a fost rupere de nori, iar vântul a bătut cu putere.
Furtuni şi vijelii în aproape toată ţara
Furtuna a dat peste cap şi circulaţia feroviară, după ce doi arbori s-au prăbuşit pe liniile de cale ferată, în apropierea stației Lunca Bradului din Mureş. Astfel, deplasările trenurilor în zonă au fost oprite momente bune, timp în care ruta a fost curăţată, iar traficul a putut reveni la normal.
Meteorologii spun că urmează câteva zile în care temperaturile vor scădea brusc şi vor apărea furtuni şi vijelii în aproape toată ţara.