Last Updated on martie 12, 2024
Cei care își cumpără apartamente în zonele noi rezidențiale trebuie să fie foarte atenți. Nu știi când dezvoltatorul mai construiește un bloc. Locatarii unei zone rezidențiale spun că au fost șocați să vadă că un bloc nou, de trei etaje plus mansardă, se va lipi practic de construcția în care trăiesc ei de câțiva ani. O parte din locatari își vor pierde geamurile de la baie, alții ferestrele de la mansardă sau priveliștea de la balcon.
D. C. locuiește pe strada Ogorului, la numărul 37, de aproximativ șapte ani. Are 15 vecini într-un bloc nou, construit lângă șina de cale ferată care merge în Zona Industrială Vest din Sibiu. Liniile de tren se află pe o latură a imobilului, pe cealaltă se afla o casă veche. Aceasta a fost cumpărată, demolată, iar din 2021 pe terenul rămas liber a demarat construcția unui nou bloc. Va avea 15 apartamente și două spații comerciale la parter.
”Ce m-a uimit cu adevărat este că nu ne-a întrebat nimeni nimic. M-aș fi așteptat ca măcar să ne ceară opinia, dacă nu semnătura că suntem de acord cu așa ceva. Am căutat să avem un dialog cu dezvoltatorul, l-am întrebat dacă trebuie neapărat să fie lipit, dacă nu poate lăsa un spațiu. Suntem opt proprietari care vor avea opt geamuri blocate și balcoanele. M-am trezit cu un bloc lipit de geamul meu și toată lumea spune că e legal”, a declarat unul dintre locatarii blocului, conform Turnul Sfatului.
Un altul arată că dezvoltatorul imobiliar este același care le-a vândut și lor, în primă fază, locuințele, însă atunci nu le-a spus nimic că urmează să apară noi construcții vecine.
”Vă spun foarte sincer să eu nu mai cumpăram aici dacă știam de la bun început că vor ridica un bloc lipit de noi. Mai întâi ne-a vândut nouă cu anumite specificații, apoi vine și ne acoperă geamul sau blochează balcoanele. El ne spune să mergem prin alte zone din oraș, să vedem că așa e urbanismul în Sibiu. Nu consider că este cinstit, să ne fi spus de la început”, spune un alt locatar.
În anul 2022, mai mulți vecini s-au unit și au dat în judecată dezvoltatorul, încercând să blocheze proiectul imobiliar. Procesele au durat aproape doi ani, câștig de cauză având beneficiarul investiției.
În motivația sentinței, judecătorul apreciază, printre altele că ”avocatul pârâtei S.C. Flux Expert S.R.L. învederează că s-a invocat faptul că nu se impunea consultarea publică în zona respectivă, întrucât toate actele au fost întocmite în baza PUG-ului, conform art. 47, alin. 2 din Legea Nr. 350/2001. Tribunalul constată că s-a depus de către pârâtul Primarul Municipiului Sibiu toată documentația deținută cu privire la acest aspect”.
Reporterul Turnul Sfatului l-a contactat pe omul de afaceri care dezvoltă acest proiect, solicitându-i un punct de vedere. Rajab Y. a precizat că el a fost deschis la dialog de la bun început și că întotdeauna a vorbit cu oamenii, inclusiv pe perioada procesului, timp de doi ani fiind oprite lucrările.
”Unii pur și simplu nu pot sau nu vor să înțeleagă. Eu am respectat legea exact așa cum scrie în lege, nu am făcut nimic greșit, nu am încercat să fac nimic ilegal, totul este ca la carte. Dacă așa scrie în PUG-ul Sibiului că trebuie construit în acea zonă, eu ce pot face? Specialiștii din Primăria Sibiu au analizat toată documentația, au văzut că totul este în ordine și au avizat ca atare. La început am zis că trebuie să fiu mai înțelegător cu oamenii, că nu se pricep la așa ceva.
Unii mi-au spus să las un spațiu între blocuri… ei nu înțeleg că nu merge așa, nu construim cum ne taie capul, nu decid eu până unde se construiește. Totul este reglementat. Pe de altă parte, eu deja am pierdut doi ani cu acest proiect blocat, în timpul acesta știți foarte bine cu cât s-au scumpit materialele de construcții, cât a crescut salariul în construcții, evident că sunt costuri și au existat pierderi. Mă gândesc foarte serios dacă n-ar fi cazul să le cer daune celor care ne-au dat în judecată”, a explicat Rajab Y. pentru Turnul Sfatului.
Problema de coșmar care îi face pe unii români să vândă apartamentele și să caute altele: „Caut să mă mut din același motiv”
Multe dintre nemulțumirile celor care locuiesc la bloc sunt comune și au legătură cu vecinii, fie că este vorba de inundații, fie de zgomot. Unii au încercat să izoleze fonic apartamentele, însă sunt în continuare multe situații în care locatarii se plâng de gălăgia pe care o fac copiii.Este cazul relatat de o româncă în mediul online, exasperat că nicio soluție nu a avut până acum succes, scrie ziare.com.
„Vecini nesimțiți fac și cresc copii sălbatici!””De vreo 5-6 luni (abia mai) suport gălăgia, trântitul, urlatul și tropăitul vecinilor de deasupra care au și un plod de vreo 3 ani. Aleargă prin casă ca un descreierat și urlă de parcă îl taie careva. Mă trezește în fiecare zi la 6.45 cu tropăială și urlete, iar după ce vine de la grădiniță pe la 18.00, o ia de la capăt. În weekend e cel mai rău, că e toată ziua acasă și nici nu este scos afară să-și consume energia sau ceva.
Plodul urlă și trântește, mă-sa urlă și răcnește, tac-su stă pe balcon și fumează, total pasiv. Duduie tavanul și se aude de parcă ar fi la mine în casă, bate din picioare, de vibrează și lucrurile în dulapuri. Am încercat pe cale amiabilă să vorbesc cu ei, dar degeaba, că „e copil, nu pot să-l țin legat sau să nu mai existe”. Le-am oferit și soluții pentru atenuarea zgomotelor (covoare de spumă 2-3 straturi). Nimic.
Am încercat cu aceeași monedă (muzică cu bass, le-am strigat de la mine că-s animale și alte chestii „drăguțe” de care nu sunt mândră) dar degeaba, ba mai mult mi-au răspuns din balcon cu aceleași cuvinte. Deci nici așa nu a mers.Colac peste pupăză, lângă mine s-au mutat în chirie alții, cu un alt plod tot de vreo 3 ani care face fix la fel ca cel de sus. Ăștia mai înțeleg cu 2-3 pumni în perete, dar de cele mai multe ori, nu.
Nervii mei sunt întinși la maximum că nu mai am liniște în propria casă (sunt proprietar cu rate, nu mă pot căra în altă parte).Întrebarea mea: ați fost (sau știți pe cineva care a mers) la poliție pe situații de genul sau chiar în instanță? Am depus online o plângere la poliție, dar nu am nici o rezolvare, nici după 2 săptămâni. Nu vreau să îmi pierd mințile așa că mă gândesc serios la a merge până în instanță și aș vrea să știu la ce să mă aștept (efort, cheltuială, etc.).Dacă aveți și alte sugestii de rezolvare, apreciez!„, a scris acesta pe Reddit.