(Foto) Amendă mare pentru pâine cu carton, la Lidl. “Prima dată a mâncat din ea fetiţa noastră, de un an şi două luni. A scuipat, văzând că nu poate mesteca”

Last Updated on februarie 8, 2024 (Foto) Amendă mare pentru pâine cu carton, la Lidl. "Prima dată a mâncat din ea fetiţa noastră, de un an şi două luni. A scuipat, văzând că nu poate mesteca” 1

Un magazin Lidl a fost amendat de Protecția Consumatorilor, după ce un client a reclamat că a cumpărat pâine cu bucăți de carton. Acesta spune că prima dată a mâncat fetița lui. Magazinul a fost amendat cu 15000 de lei.

“Prima dată a mâncat din ea fetiţa noastră, de un an şi două luni. A scuipat, văzând că nu poate mesteca. Pe moment noi nu ne-am dat seama, dar după ce am ajuns şi eu la muncă, dimineaţa, am mâncat din pâine şi aşa am văzut cartonul din ea. Am sunat-o pe soţie să se uite la pâine şi, bineînţeles, era aproape toată cu bucăţi de carton”, a spus orădeanul pentru ebihoreanul.ro.

După control, magazinul Lidl din cartierul Nufărul a fost amendat în total cu 15.000 lei, atât pentru punerea în vânzare a unor produse care pot pune în pericol viaţa consumatorilor, dar şi pentru mizeria de la un raion.
De asemenea, pâinile din lotul cu probleme au fost retrase de la toate unităţile retailerului.

“În urma colaborării între CJPC Bihor şi media locală a fost adusă în atenţia noastră situaţia unui consumator din Oradea care a găsit corpuri străine (carton) în pâinea multicereale Tastino ambalată la 700 gr. lot 09.02.2024 5 achiziţionată de la Lidl – punct de lucru Nufărul.

În urma verificării celor semnalate, s-a retras de la comercializare cantitatea de 183 bucăţi de pâine din sortimentul reclamat, în valoare de 1.279 lei, din toate punctele de lucru din judeţul Bihor, operatorul economic fiind de acord să retragă lotul menţionat din toate magazinele Lidl din ţară”, a transmis Giani Bura.

(Foto) Amendă mare pentru pâine cu carton, la Lidl. "Prima dată a mâncat din ea fetiţa noastră, de un an şi două luni. A scuipat, văzând că nu poate mesteca” 2

LIDL a retras de la vanzare ”Nixe File de anșoa în ulei de măsline 80g”

Potrivit ANSVSA, LIDL a retras ”Nixe File de anșoa în ulei de măsline 80g” din lotul 145/220. Decizia de retragere a produsului a fost luată ca urmare a unei suspiciuni legate de determinarea unor valori ridicate pentru parametrul histamină. Manifestările tipice ale intoxicației cu histamină includ înroșirea pielii, erupții cutanate, simptome gastro-intestinale și dureri de cap.

Lidl România recheamă preventiv produsul Nixe File de anșoa în ulei de măsline 80 g din lotul 145/220 și cu termenul de valabilitate 25.05.2024, ca urmare a unei suspiciuni legate de determinarea unor valori ridicate pentru parametrul histamină”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Intoxicația cu histamină se manifestă prin înroșirea pielii, erupții cutanate, simptome gastro-intestinale și dureri de cap.
Persoanele care au consumat acest aliment și dezvoltă simptome severe ar trebui să solicite asistență medicală.
Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Totodată, Lidl România precizează că alte produse vândute în lanțul de magazine sau din gama Nixe „nu sunt afectate de această rechemare”, transmite compania, conform Libertatea.

Advertisements
Previous Story

Vortex polar. Un turbion atmosferic va aduce din nou temperaturi negative, ninsori abundente și îngheț. Cum va fi vremea la Brașov

Next Story

Brașov. Allen Coliban și Adrian Veștea, primele contre televizate. „Arătați-mi un oraș care arată mai bine şi își face treaba mai bine, un oraș mai curat decât Brașovul”