Brașov. Comprest începe să colecteze brazii de Crăciun de la populație. Graficul pe cartiere

Last Updated on ianuarie 5, 2024 Comprest anunță că va colecta brazii de la populație, din Brașov, începând de luni. Colectarea se face conform unui program special. Astfel, brașovenii din zonele de blocuri îi pot scoate la platformele de colectare, de unde vor fi preluați de operatorul de salubritate zilnic.

Brașovenii care locuiesc la case trebuie să scoată brazii la poartă în anumite zile, în funcție de zonă, scrie Radio Brașov FM.

Brașov. Comprest începe să colecteze brazii de Crăciun de la populație. Graficul pe cartiere 1

„În vederea păstrării unui aspect corespunzător al spațiilor publice, fără a împiedica circulația pietonilor sau a autovehiculelor, vă rugăm să vă asigurați că poziționați brazii cât mai aproape de platformă, ordonat”, este apelul făcut către cetățeni de către reprezentanții Comprest SA, potrivit brasovmetropolitan.ro.

În zonele de case, brazii vor fi ridicați de operator în ziua programată pentru preluarea deșeurilor reciclabile, astfel:

1. LUNI, 08.01.2024 – zona Stupini;
2. MARȚI, 09.01.2024 – zona Bartolomeu / Tractorul;
3. JOI, 11.01.2024 – Codrii Cosminului/ Gării/ Timiș-Triaj/ Florilor/ Craiter/ Griviței;
4. VINERI, 12.01.2024 – Brașovul Vechi.

Colectarea selectivă rămâne o provocare în Braşov

Problemele legate de colectarea selectivă în municipiul Braşov au fost prezentate în şedinţa Consiliului Local Braşov din 29 decembrie 2023, când aleşii au aprobat „taxa de colectare” în valoare de 1,98 de lei, ce se va regăsi din această lună în facturile braşovenilor.
Astfel, în ceea ce priveşte infrastructura, în cele mai multe zone din Braşov sunt, încă, vechile „clopote”. De asemenea, au fost instalate peste 70 de ecoinsule, însă în perioada următoare vor mai fi amplasate astfel de dispozitive.

Cele mai mari piedici le avem din partea cetăţenilor”
La rândul său, Alexandru Tănase, directorul Comprest SA Braşov, care asigură serviciul de salubritate pentru mai mult de jumătate din municipiul Braşov, a prezentat câteva dintre problemele cu care se confruntă operatorul.

Cele mai mari piedici le avem din partea cetăţenilor care nu respectă acest sistem (colectarea selectivă, n.r.). Ca în orice comunitate, avem persoane care nu respectă (regulile de colectare selectivă, n.r.), iar aceştia îi influenţează negativ pe ceilalţi, iar oamenii ajung să fie descurajaţi în respectarea acestui principiu”, a spus Tănase, citat de bzb.ro.

El a menţionat că odată amplasarea ecoinsulelor în mai multe zone ale oraşului au apărut probleme majore. „Foarte mulţi beneficiari direcţi nu respectă regulile de a depune selectiv deşeurile, le lasă lângă ecoinsule sau, ceea ce este şi mai rău, le aruncă în fantele necorespunzătoare. Se întâmplă frecvent ca printre deşeurile de hârtie să găsim «pamperşi» (scutece de unică folosinţă, n.r.) sau deşeuri menajere. Orice astfel de deşeu determină o contaminare majoră a acelei fracţii şi, implicit o valorificare mai mică”, a continuat Tănase.

De asemenea, el a menţionat că firma pe care o reprezintă derulează programe de educare, în special în şcoli.
Nu în ultimul rând, reprezentantul Comprest a recomandat autorităţilor locale braşovene ca, printr-un nou regulament, să introducă prevederi prin care să fie asigurată o „gestionare mai concretă” a celor care nu respectă regulile colectării selective. „Cei care respectă ar trebui să beneficieze de o bonificaţie, adică de o reducere pe factură”, a încheiat Tănase.

Advertisements
Previous Story

(Video) Milionarul brașovean Călin Donca s-a apucat de grădinărit în arest la domiciliu. „Este incredibil cât de multă bucurie și satisfacție putem obține din cultivarea propriei grădini. Fie că este vorba de flori colorate, legume proaspete sau ierburi aromate”

Next Story

Baschetbalist american, despre Brașov. „Priveliștile sunt o nebunie. În Brașov am văzut cele mai spectaculoase clădiri și arhitecturi din viața mea”