Brașov. Copil de 7 luni, mort de rujeolă. A murit la Spitalul de Copii, după ce fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase

Last Updated on decembrie 12, 2023 Brașovul consemnează prima victimă a epidemiei de rujeolă. Copilul, în vârstă de 7 luni, care a decedat din cauza rujeolei, a fost internat în urmă cu două săptămâni într-o unitate spitalicească din municipiul Braşov, fiind adus din comuna Apaţa, susţin surse oficiale pentru Agerpres.

Potrivit acestora, bebeluşul a fost internat mai întâi la Spitalul de Boli Infecţioase, pe secţia de Pediatrie, însă starea lui s-a înrăutăţit şi de acolo a fost transferat la Spitalul pentru Copii, unde ar fi şi murit în urmă cu câteva zile.

Brașov. Copil de 7 luni, mort de rujeolă. A murit la Spitalul de Copii, după ce fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase 1

Potrivit INSP, cazul copilului din judeţul Braşov este primul deces cauzat de rujeolă de la declararea actualei epidemii, în 5 decembrie.

Conform datelor publicate de INSP, judeţul Braşov se află pe locul doi în România cu 344 de cazuri înregistrate în acest an, după judeţul Mureş – cu 628 de copii îmbolnăviţi. Potrivit datelor citate, în cele două judeţe s-au înregistrat aproape jumătate din numărul total de cazuri din România – 2.010 cazuri de rujeolă.

E seară, agitație mare la unitatea de primiri urgențe. Se aude clar o salvare care vine în mare viteză. Aduce un sugar de 6 luni care abia respiră. Febră de 40 de grade. Pe corp, o erupție roșiatică care este generalizată.

La auscultația plămânului acesta este încărcat. Dar ce impresionează în egală măsură doctorii, dar și personalul, este faptul că acest sugar este cu afectare neurologică”, a declarat profesor universitar doctor Oana Falup, medic șef pediatrie 1 la Spitalul de Copii din Brașov pentru newsbv.ro.

Bebelușul, care nu fusese vaccinat împotriva rujeolei, a contractat virusul de la fratele său în vârstă de 3 ani, care, de asemenea, nu fusese vaccinat antirujeolic, scrie brasov.net.

Previous Story

Brașovul ar putea avea propriul avion pentru curse interne, pentru afaceriști

Next Story

De ce Brașovul are un semn cu numele orașului pe Tâmpa. „Nu ne mai dorim vreodată ca cineva să schimbe numele orașului. Brașov este Brașov”