Brasov: Incep sapaturile la Parcarea de 7 etaje de la Spitalul Militar

Last Updated on iunie 26, 2014

La şase luni de la începerea lucrărilor de construcţie a sistemului multietajat de la Spitalul Militar „Regina Maria“ încep să se vadă primele suprastructuri.

Potrivit primarului George Scripcaru, la acest moment sînt executate 20% din amenajările incluse în proiect, după ce au fost turnaţi toţii pilonii (stîlpii de structură) necesari viitoarei parcări supraetajate. Este vorba, în total, despre 18 piloni centrali şi 110 piloni perimetrali turnaţi sub cota 0, la o adîncime de 10 – 12 metri. S-a finalizat, de asemenea, grinda de coronament, care va susţine, la cota zero, toate celelalte etaje superioare ale parcării, iar acum se fac sprijinirile.

parcare-123

„Sînt foarte mulţumit de modul în care se derulează lucrările la acest proiect şi de ritmul în care avansează lucrările. Cred că în prima parte a anului viitor vom inaugura cea mai modernă parcare din Braşov. Vorbim de un proiect important pentru Braşov, care se încadrează în strategia noastră de a transforma centrul istoric într-un obiectiv turistic în ansamblu, iar această parcare reprezintă una dintre soluţiile pentru descongestionarea traficului din centrul istoric“, a declarat primarul George Scripcaru. Investiţia pentru amenajarea parcării este de 17,915 milioane lei (TVA inclus) şi este asigurată în proporţie de 98% din fonduri europene, cu cofinanţare de 2% a primăriei Braşov. Contractul de execuţie a fost cîştigat de compania Bog’Art. 

parcare-2
foto: bzb.ro



306 locuri noi de parcare în Centrul Braşovului 

Parcarea multietajată de la Spitalul Militar „Regina Maria“ are ca termen de finalizare luna iunie 2015. Parcarea urmează să ofere un număr de 306 locuri, pe şapte niveluri- patru dintre ele la subsol şi trei la suprafaţă, respectiv parter, etaj şi un etaj tehnic. La fiecare dintre aceste niveluri vor exista între 40 şi 48 de locuri de parcare. Între acestea, zece vor fi destinate persoanelor cu dizabilităţi, şapte locuri vor fi amenajate pentru limuzine, şi opt pentru maşini electrice, avînd dotările de rigoare. Vor exista, de asemenea, 29 de locuri pentru parcarea bicicletelor (20 la sol şi 9 la nivelul etajului tehnic), favorizînd astfel deplasarea cu bicicleta pentru vizitarea zonei de centru a oraşului. (sursa: Monitorul Expres)

O parcare construită în 19 luni 

Sistemul de parcări multietajate de la Spitalul Militar este programat să fie cel mai modern de acest fel din oraş. Parcarea va avea, în total, o suprafaţă de 1.344 metri pătraţi, cu suprafaţă construită desfăşurată de 9.363 de metri pătraţi şi suprafaţă utilă de 8.590 de metri pătraţi. Parcarea va avea o serie de dotări specifice printre care o instalaţie de televiziune cu circuit închis (CCTV) cu 6 camere fixe, care va asigura supravegherea zonelor de acces de la parcări, zona de la intrarea principală pentru vizitatori şi accesul de la etajul tehnic. Va exista, de asemenea, o instalaţie de sistem control auto acces complet, permiţînd plata locului de parcare cu monede, bancnote sau card de debit sau credit, iluminat de siguranţă, instalaţie de semnalizare incendiu, instalaţie de protecţie contra şocurilor electrice şi instalaţie de ventilaţie.

Previous Story

Amenzi pentru patronii de terase care nu respecta regula „12 mese si 48 de scaune”

Next Story

Brasov: Strada Muresenilor la inceputul anilor ’90 :)