Last Updated on septembrie 26, 2023 Istoria cartierului Noua din Brașov este una interesantă, care reflectă evoluția urbanistică a orașului de-a lungul secolelor. Deși cartierul în forma sa actuală este rezultatul dezvoltării recente, această zonă a avut un rol important în istoria orașului Brașov.
În Evul Mediu, această zonă era situată în afara fortificațiilor orașului Brașov, care erau în principal la nord de zona veche a orașului. Terenurile din zona Noua erau folosite în principal pentru agricultură, iar aici se găseau livezi, culturi agricole și păduri care asigurau necesarul de lemn pentru oraș.
(foto Orasul Memorabil)
O schimbare semnificativă în dezvoltarea zonei Noua a avut loc în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea industrializării în oraș. În această perioadă, cartierul a început să se dezvolte treptat, cu construcția de noi clădiri, străzi și facilități pentru locuitori.
În anul 1895, Iosif Vulcan, cel care înființează revista Familia, scrie un articol despre vizita făcut în cartierul „Noa”. Acesta rămâne impresionat de frumusețea zonei. „Brașovul e cel mai frumos oraș în totă Transilvania. (Și la 1895) Din „Nou“ saşii au făcut „Noa“. Braşovenii ies şi ei cu plăcere la Noa, unde petrec vesel. De două ori pe săptămână cântă muzica militară”
N O a. De la Tușnad am făcut o escursiune la Sinaia, căci a trece pe la Braşov şi a nu te abate şi la Sinaia, este o greşeală cu care n’ai să te lauzi. Cu cât vei fi mai mult acest paradis pământesc, cu atâta mai multe frumuseţi găseşti în el, cari te atrag, nu te lasă şi te rechiamă din depărtare. Impresiunea aceasta e forte naturală, căci Sinaia tot progresază şi astfel din an un an devine mai frumosă. Dar înainte de a ne face plăcerea aceasta, ne-am oprit la Braşov, care — după părerea mea — ca posiţie, e cel mai frumos oraş în totă Transilvania.
De astadată vise, nu Braşovul nu a fost punctul atracţiunii, ci o staţiune de cură climatică din apropiarea lui. In hotarul Braşovului, aproape de satul Derşte, la trupina Garpaţilor, in umbra unei păduri de brazi, a început să se așeze un sat nou, mai bine un cătun. Frumuseţea locului, pădurea umbrosă, apa exelentă şi aerul plin de ozon au atras luarea aminte a classei inteligente; astfel s’a conceput ideea d’a înființa acolo un eremitagiu climatic.
S’au clădit câteva vile, s’au tăiat drumuri în pădure şi astăzi braşovenii au un nou loc de escursiune de totă frumuseţea, care in felul său întrece toate locurile de predilecţiune ale lumei culte de acolo. Românii numiau cătunul de lângă pădure Satu- Nou; din „Nou“ saşii au făcut „Noa“ şi astfel locul acela acuma portă numele Noa. Un tânăr de pe tramway ne-a dat acesta esplicaţiune, supărat precum că saşii au schimosit cuvântul românesc şi din Nou au unjit Noa.
Admit, că l’au schimbat, dar sânt de părerea că acesta nu s’a făcut in detrimentul limbei romănesci. Ba cel puţin eu unul îmi ieu voia a mă scrie intre cei ce vor fi susţinând, că Noa, pe care eu o rostesc „Noua“, cu articol, îmi sună mai frumos decât vagul Nou. Iar ca numire pentru un loc de petrecere şi desfătare, se potriveşte de minune şi-i indică un farmec plin de tinereţe.
(Foto Orasul Memorabil)
Am audit multe laude despre Nou; am fost dar forte curios s’o văd. Tramvayul, care duce de la gară pân’ acolo, pornind indată după sosirea trenului cu care vinirăm de cătră Tuşnad, ne luarâm remas bun de la cunoscuţii noştri din băi cari plecau spre România şi ne urcarăm. Calea e din cele mai pitoresci. In faţa nostră se innalţă majestos o ghirlandă de munţi, a căror vârfuri se perdeau in nori. Jos, intr’o afundatura, se ascundea Braşovul, lăsând cochet să se vadă din când in când printre arbori câte o parte a frumseţilor sale ademenitoare.
(Sarbatorirea a 100 de ani ai fabricii Scherg in vara lui 1923, in Noua, cu familiile Scherg, Schmutzler si Schreiber. Album Michael Binder.)
Drăgălaşe locuinţe de vera îşi scoteau capetele prin rariştea verde şi cântece vesele străbăteau la auzul nostru din aleele codrilor seculari. Pretutindene o vilagietură care deschide ochii ’n patru şi încântă sentimentele. O cotitură a drumului, deodată ne închide tabloul acesta. Nu mai vedem Braşovul. Fabrici şi stabilimente de industrie şi comerciu se perândă pe sub deluri, la dreapta nostră; din ele umilim sgomotul muncii, semnul vieţii şi a prosperării. Ici colo câte o casă particulară, bine ingrijită, cu paturi de flori şi cu copii sburdalnici.
La stânga nişte sate frumoase, iar mai la vale o câmpie mare, Țara Bârsei, încadrată şi aceea cu munţi innalţi, ce par nişte sentinele in veci neperitoare. Trecem halta Honterus, unde se dau jos saşii ca să aducă tributul stimei lor nemuritorului bărbat ai lor, in al cărui onoare s’a dat acelui loc numele „Honterus“. Şi nu peste mult sosim la o haltă nouă, care portă inscripţiunea „Noa“, ţinta escursiunii noastre.
Înainte d’a părăsi vagonul, tinerul de care mai vorbii, ne recomandă să visităm „Fântâna lotrilor“ şi pentru mâncare să ne ducem la Eliseu. Ii mulţumirăm şi pornirăm . . . Noa eră înaintea nostră. Ea sta ascunsă intr’un desiş afund, la trupina unor munţi al căror rege este căruntul Bucegiu, ce vede deodată doue ţări şi ’n ele acelaş popor.
O frumosă pădure de braji şi dintre arbori nişte viile cu vârfuri strălucite ne frapă vederile. Dar pân’ acolo mai este încă o cale de câteva minute… Pân’ atuncia ne desfetam in priveliştea ce ni se presintă. Trecem o gârlă ce fuge turbat şi la stânga nostră vedem o casă şi înaintea ei o grădină drăgălaşă, îngrădită de un boschet umbros, care se scaldă in undele cristaline ale gârlei. In fruntea casei cetim înscripţiunea „Villa Alexi“. Şi numaidecât ne şi dicem, că desigur nu din literatură s-a făcut-o.
La dreapta se întinde un gard de scânduri şi pe acesta sute şi sute de afişe, unul lângă altul, de la haltă şi până la Noa. Dar tot acelaş afiş, care anunţa că la Eliseu se află cele mai bune mâncări şi beuturi. Acest reclam straşnic ar fi făcut onoare şi unui restaurant american. In sfârşit sosirăm. Iată Noa in deplina sa frumuseţe. O admirabilă pădure de brazi, nişte viile drăguţe, diverse grupe de societăţi, pe pajiştea din mijloc o mulţime de copii, iată tabloul ce ni se presinta.
In toate părţile un ce plăcut, atrăgător şi nou, numai afişele restaurantului Eliseu erau vecinie aceleaşi şi nu mai încetau. Ne-am şi propus să nu ne ducem acolo, căci unde eşti poftit cu atâta stăruinţă, de acolo trebue să fugi. O surprindere plăcută mi-a făcut întâlnirea cu dl I. Bianu, simpaticul nostru prieten de la Academie, care a petrecut vara cu familia aici, dimpreună cu mai multe familii din România.
(Fantana Haiducilor in Noua, colectie Thiess Zoltan Walter, circa 1910.)
Noa a început a fi un favorit loc de vilagietură a celor de dincolo, cărora nu le place zgomotul mare, ci vrea să petreca sezonul cald in linişte, intre brajii, in aer sănetos. In vara acesta, precum ni s’a spus, au mai fost la Noa şi dnii Gogu Cantacuzino de la „Voinţa Naţională“, Vintilă Rosetti, N. Xenopol şi alţii cu familiile lor. Braşovenii ies şi ei cu plăcere la Noa, unde petrec vesel. De două ori pe săptămână cântă musica militară , atunci mai cu sema se adună lume multă şi pădurile resună de cântece şi de râsete.
Conform poveţei tinerului din tramway, numaidecât întrebarăm de „Fântâna lotrilor“. O fetiţă ne-a condus acolo; am beut din izvor — după trei săptămâni de zile — primul pocal de apă bună. Şi pornirăm să vedem tot ce-i de văslut. Am umblat totă pădurea, am trecut in revistă viliele, am visitat şi băile reci şi tote ne-a făcut impresiunea cea mai plăcută. Am găsit şi un restaurant, dar fiind că nu vedeam in el nici un musafir, nu ne-a venit să remânem acolo, ci tot ne-am intors la Eliseu, in Satu-nou, unde n’am voit să mergem. Acolo am găsit o mică societate şi . . . Dar nu vreu să fac reclam Eliseului. Destul își face el . . . (Familia, 1895 (Anul 31, nr. 1-52))
