Last Updated on iunie 7, 2023 Primăria anunță că a pus în funcțiune alte 3 toalete publice, Braşov în Parcul Tractorul, în Livada Poștei și în scuarul Berzei. La sfârșitul lunii aprilie au fost puse în funcțiune primele 3, în Piața Sf. Ioan, pe pietonalul Uranus și în Parcul Trandafirilor.
Tot în acest an, Primăria mai are în programul de investiții alte 8 astfel de toalete, pe lângă cele șase deja amplasate. În această perioadă sunt în curs etapa de identificare a rețelelor de utilități necesare punerii lor în funcțiune și de stabilire a amplasamentului. Zonele propuse pentru instalarea de toalete în acest an sunt: Lacul Noua, Parcul Gheorghe Dima, Poiana Brașov, zona ITC – Al. Vlahuță, zona Gemenii – Zizinului, parcul Hutchinson (B-dul Ștefan cel Mare), locul de joacă din Timiș-Triaj și zona Spitalului Județean.
„În ultimii 30 de ani, Brașovul nu a făcut investiții în amenajarea de toalete publice noi. Corectăm acest lucru începând din acest an. De astăzi, am pus în funcțiune încă trei toalete publice automatizate, pe lângă cele trei funcționale din luna aprilie. (…) Brașovul este un oraș civilizat, iar gradul de civilizație se transpune și prin astfel de servicii, oferite public, în mod gratuit”, a precizat primarul Allen Coliban, conform G4Media.
Potrivit Primăriei, Toaletele sunt dotate cu:
sistem automat de spălare, dezinfectare și uscare a vasului de toaletă;
sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei;
sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare;
sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire și oprire ale dozatorului cu săpun lichid și apă și ale uscătorului de mâini;
sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice;
sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori și termostat (încălzirea se face prin convectoare electrice, curenții de aer cald fiind direcționați spre interiorul cabinei toaletei, dar se asigură și aer cald în interiorul camerei tehnice, pentru a preveni înghețarea instalației de apă menajeră);
sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcționare a toaletei, inclusiv a consumabilelor. Informațiile îi sunt transmise automat operatorului care asigură mentenanța;
sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie;
sistem acustic cu instrucțiuni vocale, inclusiv în mai multe limbi de circulație internațională, pentru fiecare comandă și operațiune pe care o desfășoară toaleta;
sistem electronic automat pentru acces/ieșire din toaletă;
sistem de siguranță „S.O.S.” cu buton care acționează deschiderea ușii chiar și în absența energiei electrice;
sisteme electronice de siguranță pentru a preveni spălarea și curățarea toaletei înainte de ieșirea utilizatorului din cabină;
sisteme de indicare și presemnalizare optică/acustică și sonoră a ultimelor minute de utilizare.