Stomatologii din Brașov își pun speranțe în deschiderea Aeroportului. ”Avem foarte mulți pacienți plecați care revin la tratamente în România”

Last Updated on aprilie 12, 2023 Prețurile la lucrările dentare vor exploda la Brașov după deschidere Aeroportului. Pentru cei din străinătate va fi mai ieftin să vină cu avionul la Brașov pentru lucrările dentare.Turismul medical va lua amploare în centrul țării, după deschiderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, sunt de părere medicii dentiști, care au vizitat marți obiectivul.

“Ne-am dorit foarte mult să vizităm aeroportul. Suntem foarte încântați. Ceea ce am văzut ne-a dat un motiv de reală speranță și mândrie și suntem convinși că Brașovul va avea de câștigat, atât mediul economic, dar și noi, ca și breaslă, stomatologii, pentru că se știe că medicii stomatologi români sunt bine cotați în afară și sunt medici foarte buni.

Stomatologii din Brașov își pun speranțe în deschiderea Aeroportului. ”Avem foarte mulți pacienți plecați care revin la tratamente în România” 1

De asemenea, să știe că dotările cabinetelor noastre sunt de excepție și avem foarte mulți pacienți plecați care revin la tratamente în România. Ei bine, acești pacienți vor avea șansa să revină mult mai ușor”, a spus președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov, dr. Mihaela Albu, potrivit G4Media.

Primele curse anunțate oficial de către administrația județeană vor fi către Londra și Dortmund, zone cu comunități importante de români.â

Aeroportul Internațional Brașov se pregătește de primele zboruri

Primul zbor de pe aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost anunțat pentru 2 august, anunță Europa FM. Destinația: capital Marii Britanii, Londra. Sunt deja și alte destinații pentru care s-au vândut bilete, începând cu luna septembrie.

De joi, 6 aprilie, s-au pus în vânzare biletele pentru primul zbor de pe aeroportul Internațional Brașov. Există interes pentru 10 destinații de pe eacest aeroport și, potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veştea, vor mai apărea, cu siguranță, și altele:

„Vorbim de 3 zboruri pe săptămână la Londra, atât aterizări cât și decolări după aeroportul din Brașov. Deasemenea vor exista două zboruri pe săptămână la Dortmund, mai avem o companie aeriană care și-a manifestat interesul de a zbura de pe aeroportul de la Brașov, o companie care a anunțat că și-a pus în vânzare deja bilete pentru Barcelona, Bruxelles, Budapesta, Londra, Milano, Munchen, Nuremberg și Stuttgart.”

Audio Player

Previous Story

Brașoveanul Mihai Sturzu a devenit Comandant de avion la Wizz Air. „Sunt foarte mândru de mine! Au fost momente în care îmi venea să plâng de nervi că nu reușeam să aterizez Zlinul 142 corect”

Next Story

Brașov. Programul de Paște al autobuzelor RATBV