BRASOV. Scrisoare a lui Eminescu, gasita in Schei. „Aratati-mi un oras mai patriotic ca Brasovul”!

Last Updated on iunie 16, 2014

Acum 125 de ani, în zorii zilei de 15 iunie 1889, se stingea din viaţă, în casa de sănătate a dr. Şuţu, şi trecea în eternitate Mihai Eminescu, poetul, omul de cultură şi ziaristul a cărui copleşitoare personalitate pune şi acum în mişcare sensibilitatea vibrantă a spiritualităţii româneşti. Este greu, când vorbeşti despre Eminescu să eviţi formulele stereotipe şi tocite, gen „Luceafărul poeziei româneşti” sau „geniul tutelar al literaturii române”.

Pe de altă parte, în ultimii ani, au ieşit în prim-plan eforturile de micşorare şi de negare, chiar de denigrare a lui Eminescu.

Şi totuşi, un singur lucru e clar: Mihai Eminescu nu poate fi ignorat, iar cel mai profund şi onest omagiu pe care i-l putem aduce este să-l (re)citim.

Şi totuşi, dacă se ştiu şi s-au scris atâtea despre Eminescu, despre viaţa şi, mai ales, opera sa, modul în care a murit poetul rămâne un mister şi subiect de controverse. Pe lângă ipoteza asasinării sale prin otrăvire cu mercur chiar de către cei care ar fi trebuit să îl trateze sau a uciderii sale de către un „coleg” de ospiciu, rezistă în istoria literară varianta morţii sale ca o consecinţă fatală a contractării sifilisului.

„Eminescu este prin ceea ce a lăsat şi ce-a făcut. Fie că-l lăudăm, fie că-l batjocorim, nu are nici o importanţă. Are numai pentru noi, pentru că ne putem acoperi de oprobriu. Nu putem noi nici să-l coborâm, nici să-l înălţăm”, a punctat renumitul eminescolog Dumitru Vatamaniuc.


Într-un documentar semnat de pr. prof. dr. Vasile Oltean , directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului, găsim mărturii mai puţin cunoscute despre legăturile lui Mihai Eminescu cu Braşovul, printre care o scrisoare a lui Eminescu, al cărei original a fost descoperit în Şcheii Braşovului. „«Arătaţi-mi un oraş mai patriotic ca Braşovul!» Aceasta este mărturia junimistului Iacob Negruzzi, la care se ralia adeseori marele poet Mihai Eminescu când îşi aducea aminte de Braşov”. Mânat de aceste sentimente pentru oraşul de la poalele Tâmpei, dedică braşo­vea­nului Andrei Mureşanu celebrul său poem, iar în poezia „Epigonii”, aceluiaşi poet bra­şovean îi dedică frumoase ver­suri, bine cunoscute.

De la 14 ani, cu trupele de teatru

Nu avea decât 14 ani când însoţea la Braşov (între 1 iulie şi 21 septembrie 1864) trupa de teatru Fanny Tardini-Vlădicescu, şi în sala de festivităţi a Gimnaziului „Andrei Şaguna” (pe atunci „Şcolile centrale române”) erau prezentate mai multe piese de teatru, între care şi „Răzvan şi Vidra” a lui B.P. Hasdeu, în care Eminescu juca rolul Ciobanului.
Anul următor, între 7 iunie şi 19 iulie 1865, documentele braşovene confirmă un nou popas al tânărului poet, însoţind aceeaşi trupă, formată din 20 de persoane, dând noi spectacole în Sala Reduta din Cetatea Braşovului, între care piesa istorică „Radu Calom­fi­rescu” a lui I. Dumitrescu; „Războiul lui Ştefan cel Mare cu Mathia” de I. Istrate şi multe piese franţuzeşti. Cunoscând Biserica „Sfântul Nicolae” şi obiceiul Junilor din Şcheii Braşovului, scrie o frumoasă poezie, una dintre primele sale poezii, după cea dedicată altui braşovean, Aron Pumnul (originar din Cuciulata), care i-a fost profesor la Cernăuţi. Acum, la Braşov de­dică Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei poezia „Învia-vor voie­vozii” (poezia este, totuşi, apocrifă), aflată doar dintr-o puţin cunoscută publicaţie a cerce­tătorului braşovean Sterie Stinghe de la Târgu-Mureş, din care reproducem un fragment, de unde se constată referinţa directă la biserica şcheiană şi obiceiul junilor:„Dom regal, cu mândre turle, a lui Neagoe tesaur,/ Pe Mihai ce admirat-ai în zenitul său de aur/ Şi slăvit-ai a lui Radu îndoită biruinţă/ În a doua înviere s-ar putea să n-ai credinţă?// Juni semeţi, cu surle-n frunte şi cu zumzet de cimpoaie/ Scutură din letargie inimile ce se-ndoaie./ Împlini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane,/ De vă­tafi şi-armaşi isbite, a cetăţii porţi duşmane…”(sursa: mytex.ro)

Peste trei ani, în stagiunea anilor 1867-1968, Eminescu se găseşte din nou la Braşov, însoţind trupa lui Mihai Pascali, şi în sala de spectacole „Reduta” din Braşov au loc mai multe spectacole, între care şi celebra piesă a lui Dimitrie Bolintineanu „Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni”, dată în beneficiul elevilor şagunişti, piesă în care a jucat ca artist şi compozitorul George Ucenescu, autorul melodiei imnului „Deşteaptă-te, române!”. De asemenea, piesa „Moartea lui Mihai Viteazul la Tord” a lui Constantin Halepliu, din 1854, păstrată în fondul de carte veche din Şcheii Braşovului.