Last Updated on septembrie 9, 2022 În aceste zile, la Brașov, are loc o nouă ediție a Forumului Oraşelor Verzi, ocazie cu care autoritățile au decis ca brașovenii să circule gratis cu autobuzele RATBV.
Este vorba doar despre liniile din municipiu, nu și cele de transport metropolitan. Gratuitatea este valabilă până duminică inclusiv, anunță mytex.ro.
Totuși, pentru contorizarea numărului de călătorii efectuate în cele trei zile, Primăria Municipiului Brașov, Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv) și operatorul de transport RATBV S.A. solicită sprijinul tuturor utilizatorilor serviciului public de transport, care doresc și se pot implica în această inițiativă. Prin scanarea codurilor QR afișate în interiorul mijloacelor de transport se urmărește cuantificarea cât mai aproape de realitate a numărului de călătorii realizate în perioada 9-11 septembrie 2022.
Cum trebuie procedat:
1. La urcarea în mijloacele de transport se va scana cu telefonul mobil codul QR identificat cu sigla FOV, afișat în interiorul vehiculului;
2. În urma scanării se va afișa automat pe ecranul telefonului o adresă web, care trebuie accesată prin butonul de pe ecran;
3. Pe ecranul telefonului mobil va apărea o confirmare a accesării gratuității la transportul public local de călători în Municipiul Brașov în weekend-ul FOV.
„Pentru obținerea unui impact real în cunoașterea nivelului de utilizare și creșterea ulterioară a gradului de confort a serviciului public de transport”, este necesară repetarea scanării după depășirea intervalului de 50 minute de la urcarea în mijlocul de transport. Astfel, fiecare scanare va echivala validarea unui titlu de călătorie cu valabilitatea de 50 minute.
„Primăria Municipiului Brașov, AMDDTPBv și operatorul de transport RATBV S.A. mulțumesc tuturor călătorilor pentru implicarea și susținerea inițiativei «FOVerzi»!”.
Strada dintre Modarom şi Star, închisă în acest weekend
Segmentul de stradă dintre Modarom şi Star va fi închis pentru maşini pe parcursul acestui weekend. Aici urmează să se desfăşoare cea de-a doua ediţie a evenimentului „Street Delivery”, în cadrul FOV, care va ţine până duminică seară. În acest condiţii, şoferii care vin din Valea Cetăţii pe strada Dobrogeanu Gherea vor fi nevoiţi să îşi schimbe ruta pentru a ajunge pe Bulevardul Eroilor, anunță bzb.ro.
Acesta nu este singurul eveniment socio-cultural din agenda FOV. Pe pietonalul de lângă parcul Titulescu a fost amplasată Caravana Ecotic, muzeul mobil al deşeurilor electrice, care va rămâne acolo până duminică. Aici vor putea fi aduse deşeuri electrice, care ulterior vor ajunge la reciclare, iar cei mici pot lua parte la o serie de activităţi eco-educative.