Video Brașov. Bucăți din pasajul din Hărman cad la pământ aproape zilnic

Last Updated on iulie 6, 2022 Probleme mari la Pasajul rutier de intersecţia DN10 cu DN11, din zona localităţii Hărman. Bucăți din pasaj din Hărman cad la pământ aproape zilnic, iar momentan responsabilii pot să intervină doar pentru îndepărtarea pericolului.

O intervenţie a avut loc şi zilele trecute când au fost îndepărtate elemente care riscau să cadă peste drum sau peste calea ferată, iar directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Tudor Duţu, a precizat că drumarii au beneficiat de sprijinul unui utilaj al CFR, informează bzb.ro.

Video Brașov. Bucăți din pasajul din Hărman cad la pământ aproape zilnic 1

„Pentru lucrările la grinzile pasajului a fost necesară inclusiv întreruperea alimentării cu energie electrică a liniilor de contact. Mulțumim CFR pentru sprijinul acordat.

Din păcate pe acest pasaj am fost nevoiți să introducem câteva masuri drastice de reducerea a vitezei, prin amplasarea unor denivelări artificiale, pentru a proteja structura.

Video Brașov. Bucăți din pasajul din Hărman cad la pământ aproape zilnic 2

Între timp am urgentat procedura de proiectare a reabilitării pasajului astfel încât, până la sfârșitul acestei luni, să putem demara efectiv lucrările”, a declarat Tudor Duțu, directorul DRDP Brașov, citat de brasov.net.

Previous Story

Brașov. Un șofer prins drogat a încercat să mituiască un polițist din Râșnov cu 200 de lei. A fost refuzat

Next Story

Accident Brașov. Copil de 11 ani lovit de mașină în timp ce traversa strada