Brașov. 4 licee închise de COVID. Număr mare de elevi infectați

Last Updated on ianuarie 11, 2022 Conducerile Colegiului Național „Doctor Ioan Meșotă” și Grădiniței cu Program Prelungit din Ghimbav au anunțat trecerea activității în online, din cauza infectărilor COVID.

La Meșotă, consiliul de administrație a trimis Inspectoratului Școlar Județean o solicitare pentru trecerea în online, iar de astăzi cursurile cu prezență fizică ar putea fi suspendate timp de zece zile.

Brașov. 4 licee închise de COVID. Număr mare de elevi infectați 1

În schimb, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat deja suspendarea activității didactice la Grădinița cu Program Prelungit din Ghimbav, informează brasovnet.ro.

Tot în online mai studiază de astăzi și elevii de la Colegiul de Informatică, unde jumătate din clase aveau deja suspendate orele din cauza apariției cazurilor de infectare, iar tot de astăzi și elevii Seminarului Teologic vor învăța exclusiv de acasă. În acest caz, restricția se impune, deoarece sub 60% din personalul instituției este vaccinat, potrivit bizbrasov.ro.

Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” și-a suspendat cursurile cu prezență fizică și a trecut în online pentru o perioadă de zece zile, a anunțat Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov. Decizia a fost luată la numai o săptămână de la reluarea cursurilor după apariția cazurilor de COVID în cadrul unității de învățământ.

Jumătate dintre clasele colegiului brașovean sunt afectate de COVID

Mai multe școli din județ, în online

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Braşov a adoptat în 10 ianuarie Hotărârea nr. 4/2022, prin care a constatat creşterea incidenţei cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unităţile administrativ-teritoriale Şercaia, Bran, Predeal, Fundata, Hărman, Codlea şi Prejmer, urmând ca în aceste localităţi să se aplice regulile corespunzătoare ratelor de infectare pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 11 – 24 ianuarie

Principalele condiţionări sunt legate de accesul în restaurante (50% din capacitate până la 3 la mie, 30% – peste acest prag) şi unităţi precum săli de joc, locuri de joacă, săli de sport, muzee, cinema etc (50% din capacitate – până la 1 la mie şi 30% – peste acest prag). Indiferent de incidenţă, aceste unităţi se închid la ora 22.00.

Totodată, în localităţile cu incidenţă peste 3 la mie, trec în online şcolile care nu au peste 60% din personal angajat, transmite bzb.ro.

Şercaia: de la 1,42 la 5,71
Conform hotărârii CJSU, în comuna Şercaia incidenţa cumulată a crescut în 10 ianuarie la valoarea de 5,71 cazuri 1.000 de locuitori (17 cazuri active din 2.979 de locuitori), asta după ce în 7 ianuarie, incidenţa era de 1,42 cazuri la mie.

Bran: de la 0,94 la 5,27
Conform hotărârii amintite, în 10 ianuarie, în Bran, incidenţa cumulată a crescut la valoarea de 5,27 cazuri la mie (28 de cazuri active din 5.318 locuitori), faţă de 0,94/1.000 în 7 ianuarie.

Predeal: de la 1,88 la 5,01
În Predeal incidenţa cumulată atins în 10 ianuarie valoarea de 5,01 la mie (24 de cazuri active din 4.793 de locuitori), în creştere faţă de 7 ianuarie, când rata de infectare era de 1,88 cazuri la mie.

Fundata: de la 0,00 la 4,29
În comuna Fundata, incidenţa a atins în 10 ianuarie valoarea de 4,29 la mie (3 cazuri active, la o populaţie de 700 de locuitori), după ce în 7 ianuarie nu era niciun caz.

Hărman: de la 0,81 la 2,30
În Hărman, incidenţa cumulată a crescut la valoarea de 2,30/1000 (17 cazuri active la 7.384 de locuitori), în condiţiile în care în 7 ianuarie era de 0,81/1.000.

Codlea: de la 0,77 la 2,08
Incidenţa a crescut şi la Codlea, de la 0,77 la mie în 7 ianuarie, la 2,08 la mie în 10 ianuarie (54 de cazuri active la o populaţie de 25.911 locuitori).

Prejmer: dela 0,71 la 1,32 la mie
Şi la Prejmer, unde, în 7 ianuarie, incidenţa era de 0,71/1.000, iar în 10 ianuarie – 1,32/1000 (13 cazuri la o populaţie de 9.819 locuitori).
Hotărârea anterioară prin care Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a constatat incidenţa în localităţile din judeţul nostru a fost emisă în 7 ianuarie.

Advertisements
Previous Story

Lidl demolează un magazin din Brașov

Next Story

Cazul Brașov. Facturi uriașe la electricitate. Șeful ANPC: „Am întâlnit un caz în care un furnizor de energie electrică a facturat majorat consumul anumitor cetățeni brașoveni”