Last Updated on iunie 8, 2021 Actorul de comedie Jean Paler a povestit cum a ajuns să lucreze în tinerețe la construirea Transfăgărășanului.
El refuză să mai meargă pe Transfăgărășan, fiind locul în care au murit colegi de armată, unde a îndurat foamea, frigul și unde a slăbit atât de mult, încât ajunsese să fie de nerecunoscut, potrivit impact.ro
„Un an și trei luni am muncit pentru Transfăgărășan, am lucrat pe partea Căpățâneni. Stăteam prins în cordelină, la 80 de metri, puneam dinamită, mă pricepeam, căci făcusem școala de artificieri.
Mulți colegi de-ai mei s-au dus pe copcă, pentru că adesea se surpa muntele, pleca cu tot cu bolovani, la vale. Eu băgam dinamita și mă ascundem, aveam la dispoziție doar câteva secunde, ca să nu fiu îngropat de viu. Acolo mirosea a moarte”, a povestit Jean Paler.
„La două zile, ne dădeau mazăre, iar în fiecare zi primeam orez, îi ziceam balastru. Carnea nu exista. Ceaiul era o apă colorată. Dimineața ne dădeau o bucățică de slănină și o felie de pâine. Așa s-a construit Transfăgărășanul. Făceam căldură în camerele improvizate din niște panouri, cu ajutorul unor butoaie sparte. Lemnul era înghețat”, a mai spus Jean Paler.
„Nu aveam unde să ne spălăm, era o mașinărie cu apă călâie, adusă de jos, de la șes, trebuia să te speli în viteză, era aproape rece. Ni s-a dat, când am venit aici, un sfert de săpun, doi metri de ață, un ac înfipt în săpun și o pastă de dinți mentolată.
Ne spălam singuri hainele, puneam chiloții și izmenele sub saltea și ne culcam pe ele, sperând să se mai usuce, până dimineață. Dar, tot umede erau, așa le luam pe noi”, își mai amintește actorul.
Înainte de a fi lăsați acasă, el și colegii săi au fost trimiși la Timișoara, unde au fost depuricați.
Transfăgărășanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș.
Transfăgărășan a fost construit între aniii 1970-1974, pe o durată de 4 ani, în timpul lui Ceaușescu și, conform datelor oficiale, aproximativ 40 de oameni și-au pierdut viața în construirea traseului. Inaugurarea traseului a avut loc pe data de 20 septembrie, 1974, potrivit Libertatea.
Trecerea de la Capra la Bâlea Lac este făcută printr-un tunel de aproximativ 887 de metri, Tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România. Este un tunel iluminat electric și ventilat natural și are o înălțime de aproximativ 4,4 m, lățime de 6 m și un trotuar de un metru.