Tot mai multe antene 5G la Brașov. Acestea aduc miliarde de lei la bugetul de stat

Last Updated on martie 1, 2021 Municipiul Brașov se află printre orașele din România cu cele mai multe stații cu tehnologie 5G.

Conform statisticii ANCOM, la momentul actual, în România există 768 de staţii de bază 5G, iar serviciile comerciale de acest tip sunt disponibile în 34 de localităţi, dintre care în zece mari municipii: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Constanţa, Oradea, Craiova şi Ploieşti.

Tot mai multe antene 5G la Brașov. Acestea aduc miliarde de lei la bugetul de stat 1

Încasările la bugetul de stat rezultate din vânzarea întregului spectru de frecvenţe 5G ar putea depăşi lejer 3,6 miliarde de lei (720 milioane de euro), calculat la un preţ total de pornire de 2,5 miliarde de lei, cum este specificat în proiectul Legii bugetului pe anul 2021, a declarat, într-o conferinţă online, Eduard Lovin, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

“Ca să vă demonstrez beneficiile tehnologiei 5G pentru aportul la bunăstarea unei economii, aţi văzut în proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 că 2,5 miliarde de lei, adică peste 510 milioane de euro (0,3% din PIB), vor fi din valorificarea licenţelor aşa-zis 5G, de fapt suma preţurilor de pornire ale licitaţiei ANCOM.

Dacă va fi organizată licitaţia de frecvenţe, conform prevederilor noului Cod al Comunicaţiilor, directivă aflată acum în transpunere naţională, ar putea genera alte 210 milioane de euro (aproximativ un miliard de lei), cu plata peste circa trei ani, pentru drepturi care încep din 2026 în banda de frecvenţe pentru Europa.

Astfel, dacă la licitaţia organizată conform noii Directive s-ar vinde tot spectrul la preţul de pornire, încasările ar putea depăşi lejer 720 de milioane de euro (3,6 miliarde de lei). De fapt, Codul ar permite aprobarea de licenţe pe perioade un pic mai lungi pentru o armonizare la nivelul întregii Uniuni Europene.

Pe construcţia consultată în 2019, anterior demersului de transpunere a Codului Comunicaţiilor, suma preţurilor de pornire era aproximativ de 580 de milioane de euro şi acestea sunt cifre legate strict de licitaţia 5G. Toate taxele de licenţă merg la bugetul de stat. Nu rămâne niciun leu la ANCOM”, a spus Lovin, citat de Digi24.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Bărbat mort de doi ani, amendat pentru că a ieşit pe stradă după ora 23.00 în Râşnov

Next Story

Brașov: Primarul Allen Coliban anunță un plan cincinal de toaletare a arborilor