Copil de 12 ani din Codlea, devenit erou: I-a urmărit pe hoții care i-au tâlhărit prietenul și a ajutat polițiștii să îi prindă

Last Updated on februarie 18, 2021 Un băiat de 12 ani din Codlea a devenit “un mic erou cu spirit civic” după ce și-a ajutat prietenul să-și recupereze telefonul furat de doi hoți în plină stradă.

Ionuț a reușit să facă și poze agresorilor în timp ce încercau să se facă nevăzuți. Mai mult, s-a implicat activ în urmărirea infractorilor, cu ajutorul agenților de poliție, și a contribuit la capturarea acestora. Povestea a fost spusă chiar de tatăl victimei, pe Facebook.

Copil de 12 ani din Codlea, devenit erou: I-a urmărit pe hoții care i-au tâlhărit prietenul și a ajutat polițiștii să îi prindă 1

Recunoștința și respectul meu se îndreaptă azi către Politia Municipiului Codlea și către un mic erou cu spirit civic, prietenul fiului meu.
În jurul ori 15’30 fiul meu a fost tâlhărit de telefonul mobil de către doi tineri, în plină stradă, în văzul lumii.

Prietenul lui, în vârstă de numai 12 ani, nu s-a pierdut cu firea și a acționat matur, ca un adult. A pus mana pe telefonul lui și a sunat la 112, alertând autoritățile și a reușit chiar să-i fotografieze pe cei ce l-au deposedat de telefon pe fiul meu.

Micul erou a fugit după aceștia, pe drum întâlnindu-se cu echipajul de politie plecat în intervenție, în urma sesizării la 112.

După ce s-a urcat în mașină politiei, a plecat în căutarea agresorilor reușind să-i identifice în foarte scurt timp pe străzile orașului și astfel aceștia au fost reținuți de organele de poliție în vederea cercetării.

Poliția a acționat cu celeritate, exemplar la această sesizare, rezolvând-o într-un timp foarte scurt.

Le mulțumesc încă o data, și pe această cale, organelor de politie din Municipiul Codlea și nu în ultimul rând părinților care au crescut un astfel de copil, care oricând poate fi un exemplu și pentru oamenii mari!

Previous Story

Brașov. Bătrân decedat pe stradă, lângă Tribunal

Next Story

Un afacerist din Brașov cere despăgubiri de 150.000 de euro pentru casa de vacanță pe care voia să o ridice în Mamaia