Brasov: „Bicicleste Omeneste”. Primaria spune ca se va implica in proiect

Last Updated on mai 20, 2014

După ce săptămâna trecută, a participat la o dezbatere publică organizată de Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back” Braşov, al cărei scop era dezvoltarea, în oraş, a unei reţele coerente de piste pentru biciclişti, ieri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Adrian Atomei, a anunţat că, împreună cu reprezentanţii cicliştilor braşoveni, municipalitatea se va implica în dezvoltarea infrastructurii.

biciclete
foto: brasovulpedaleaza.ro

„În proporţie de 99%, Braşovul «este al şoferilor» şi trebuie să avem în vedere şi nevoile celor care folosesc bicicletele. Bicicliştii mi-au prezentat rezultatele preliminare ale unei cercetări sociologice, din care reieşeau principalele probleme ale infrastructurii actuale. În primă fază, vom încerca să îmbunătăţim pistele existente, apoi, printr-un program multianual, vom vedea cum poate fi dezvoltată o reţea integrată”, a declarat Atomei. (sursa: Transilvania Expres)

Dezbaterea a avut loc în cadrul campaniei „Bicicleşte Omeneşte”, proiect prin care se derulează şi o campanie de strângere de semnături. Până acum, au afirmat reprezentanţii asociaţiei amintite, peste 3.000 de persoane au semnat petiţia.

Advertisements
Previous Story

Brasov: 17 obiective turistice cu un singur bilet care va costa 45 de lei. De la 1 iunie

Next Story

(Video) Brasov: Dupa ursi si mistretii au iesit la plimbare prin oras :)