Brașov. Confirmat. Farmacistă infectată cu coronavirus!

Last Updated on martie 18, 2020 Președintele Colegiului Farmaciștilor din Brașov, Mirela Zamfirescu, a confirmat faptul că o femeie care lucrează la o farmacie ex-Sensiblu de pe strada Republicii, actuală Dr. Max, este infectată cu coronavirus.

Farmacista a fost la o petrecere cu cel de-al doilea pacient confirmat cu COVID-19 din Brașov, cel venit din Boston, scrie realitateadebrasov.net.

Brașov. Confirmat. Farmacistă infectată cu coronavirus! 1

 

Testul făcut de femeie a ieșit pozitiv, ea a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

Femeia se afla în concediu medical, a fost o singură zi la farmacia respectivă și a stat 10 minute.

Ieri au fost dezinfectate toate farmaciile ex-Sensiblu, actual Dr. Max din municipiu, iar de astăzi a fost sistată activitatea.

Update
Poziția Farmaciei:
În perioada 07-15.03.2020, angajata noastră aflată în concediu de odihnă, confirmată pozitiv cu virusul COVID-19, a trecut pasager prin 3 farmacii ale noastre, dar nu a intrat în contact cu pacienții farmaciilor grupului nostru.

Pentru că ne pasă și pentru că punem sănătatea oamenilor înaintea interesului de business, am hotărât să închidem provizoriu farmaciile pentru a fi dezinfectate și să ne asigurăm în acest timp că toți angajații care au intrat în contact direct sau indirect nu prezintă simptome și niciun risc. Acestea se vor redeschide de îndată ce acest lucru va putea fi făcut în deplină siguranță.

În acest moment, colega noastră infectată cu virusul COVID-19 se află în spital, sub supravegherea medicilor, iar angajații noștri vor fi testați.
Compania noastră face parte dintr-un grup care respectă reglementările în vigoare, ținem la sănătatea și siguranța pacienților, dar și a angajaților noștri și nu am face nimic care să aducă atingere acestora.

Previous Story

Brașov. Alte 5 persoane cu coronavirus! 11 în total

Next Story

Brașov. 3 noi cazuri de coronavirus. 14 în total