Brașovul cu coronavirus. În autobuze nu se va mai urca pe ușa din față. Corturi pentru consultul urgențelor COVID-19 la Spitalul Județean și în curtea Spitalului de Copii

Last Updated on martie 14, 2020 Brașovul are două cazuri confirmate de coronavirus. Autoritățile încearcă să ia unele măsuri care nu sunt totuși respectate chiar de șefii instituțiilor. De exemplu, șeful CJ a chemat la ședință medici, prefectul, primarul, jurnaliști, ca apoi să le spună că el s-a întâlnit cu senatorul confirmat cu coronavirus. Pe model Ludovic Orban.

RATBV, operatorul de transport va implementa o serie de măsuri ce vizează limitarea contactelor călătorilor cu angajații, cu bancnotele și cu aparatele poziționate în zone cu flux mare de călători, anunță brasvmetropolitan.ro.

Astfel, începând de mâine, 14 martie 2020, va fi restricționat accesul în mijloacele de transport public de călători pe prima ușă, atât pentru urcare, cât și pentru coborâre, în cazul mijloacelor de transport care nu au cabina închisă pentru șofer. De asemenea, tot de mâine șoferii RATBV nu vor mai vinde bilete de hârtie în niciun autobuz de pe vreun traseu.

În cel mai scurt timp posibil, va fi introdusă în planul tarifar posibilitatea de a achiziționa abonament(e) lunar(e) prin intermediul aplicației 24pay, cu ajutorul telefonului mobil și a QR codurilor amplasate în mijloacele de transport. RATBV recomandă folosirea cât mai mult cu putință a titlurilor de călătorie electronice (carduri) și încărcarea lor online.

Razvan Bodi:INFO: Începînd cu data de 14.03.2020 RATBV.SA. A luat MĂSURI pentru evitarea CONTACTULUI CU Șoferi.Vă rugăm păstrați 1 Metru distanță unul față de celălalt călător.Vă MULȚUMIM”.
Brașovul cu coronavirus. În autobuze nu se va mai urca pe ușa din față. Corturi pentru consultul urgențelor COVID-19 la Spitalul Județean și în curtea Spitalului de Copii 1

Carmen M.: Da, păstrăm distanța 1 metru, când? După ce că sunt autobuzele aglomerate mai vreti și să păstrăm distanța. Suplimentati nr.de autobuze si atunci păstrăm distanța, oricum s-au mai redus nr de autobuze.Se circulă foarte prost pe 23,22…etc.și cereți imposibilul. 🤨🤨🤨

După ce zilele trecute a fost instalat un cort special pentru consultarea pacienților care se prezintă cu simptome de COVID-19 la Urgența Spitalului Județean, în această după-amiază a început montarea unui astfel de cort și la Spitalul de Copii, anunță bizbrasov.ro.

 

Astfel, pacienții care se prezintă cu simptome de coronavirus vor fi consultați în cele două corturi special amanajate, astfel încât să se evite contactul cu alți pacienți care cu alte probleme medicale în unitățile de primiri urgențe ale celor două unități sanitare brașovene.

Advertisements
Previous Story

Accident Brașov. Ciocnire în sensul giratoriul de la Carrefour. O persoană rănită, transportată la spital

Next Story

Brașov. Adrian Scriminţ: „Pentru prima dată într-o ambulanță și neapărat în condiții de CoronaVirus!  Criza de rinichi m-a apucat la intrarea în Operă, la ora 9.20 dimineața. Măsuri stricte de siguranță la intrarea în secția Spitalului de Urgențe. Mai puțin de 20 de pacienți. Intrarea însoțitorilor strict interzisă. Unii dintre medici purtau chiar și căști de protecție, cei de la recepție cel puțin. Puțin …”