Last Updated on august 28, 2019 Deputatul Andronache Gabriel (PNL Brașov) anunță că Parlamentarii Opoziției au reușit să respingă legea grațierii inițiate de PSD. Fără sprijinul cetățenilor care au ieșit la proteste acest lucru nu ar fi fost posibil.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 177 de voturi “pentru”, unul “contra” şi două abţineri, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, transmite Libertatea.
Andronache Gabriel: „Astăzi a fost respinsă de către Parlament, în cvasiunanimitate, Legea grațierii inițiată în 2017 de Guvernul PSD-ALDE
Votul de astăzi este, fără îndoială, un succes al tuturor cetățenilor onești care au spus NU INFRACTORILOR, în stradă prin proteste și prin vot la referendumul convocat de Președintele Klaus Iohannis în 26 mai 2019 dar și al PNL care a cerut votarea proiectului în sesiune extraordinară!
Votul de astăzi are și o semnificație simbolică: este începutul sfârșitului pentru statul paralel pe care PSD_ALDE au vrut să-l construiască pe cale legislativă, stat numit „raiul infractorilor”
Am scris că este începutul sfârșitului pentru că mai sunt de dat câteva voturi pentru a lichida construcția sinistră menționată mai sus.
De aceea le solicităm insistent celor din coaliția majoritară PSD și ALDE (să nu ne luăm după „fentă”, ALDE rămâne la ciolan chiar dacă mai după ușă) să abroge recursul compensatoriu, să abroge modificările la legile justiției, să voteze imediat ce CCR va publica motivarea deciziei sale, respingerea legilor prin care se modificau Codul Penal și pe cel de Procedură Penală și să respingă și cele 27 de acte normative pe care le țin ascunse în sertarul Comisiei Juridice din Camera Deputaților și prin care pot distruge legislația penală în orice moment”.