Brasov: Parc dendrologic, pe aproape 10 hectare, langa trambuline

Last Updated on aprilie 24, 2014

Locaţia optimă pentru amenajarea acestei grădini este pe Valea Cărbunării, în spatele trambulinelor, o zonă însorită, unde vor putea fi cultivate atât specii iubitoare de apă, cât şi specii iubitoare de căldură, accesul spre noul parc fiind destul de facil.

parc-123

Parc dendrologic, pe aproape 10 hectare, lângă trambulinele din Râşnov.
O iniţiativă care poate aduce un plus de valoare Râşnovului, şi nu numai, a venit din partea primarului Adrian Veştea, care a iniţiat un proiect de amenajare a unui parc dendrologic, într-una din pădurile aflate în proprietatea oraşului.

O şansă acordată tinerilor cercetători
În contextul în care Braşovul nu mai are o grădină dendrologică publică, această iniţiativă ar avea un impact important atât în turism, putând deveni o oază de linişte şi un loc de recreere, cât şi pe plan educaţional. Reprezentanţii Primăriei şi ai Ocolului Râşnov au discutat deja cu specialiştii Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov şi chiar au identificat locaţia optimă unde s-ar putea amenaja acest parc. „Împreună cu domnul profesor Alexandru Lucian Curtu, care este decanul Facultăţii de Silvicultură, am vizitat mai multe locaţii din vecinătatea Râşnovului, iar cea mai bună este pe Valea Cărbunării, respectiv în spatele trambulinelor, de unde se poate ajunge foarte uşor din drumul naţional care leagă Râşnovul de Predeal. Am dori ca amenajarea parcului dendrologic să fie făcută fie de un doctorand, fie de studenţi în cadrul proiectelor de diplomă”, a precizat primarul Râşnovului, Adrian Veştea. (sursa: BZB)

Proiect comun cu Facultatea de Silvicultură
Grădina dendrologică ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 5 – 10 hectare, iar principalul atuu al acestei locaţii este că prin zonă trece şi un pârâu. „Am salutat această iniţiativă a primarului Râşnovului şi vom oferi tot sprijinul necesar pentru a înfiinţa această grădină dendrologică. Facultatea a avut un parc dendrologic, acum este în proprietate privată. Nouă, celor de la facultate, ni se permite accesul acolo, însă, în cazul amenajării unui astfel de parc de Primăria Râşnov, oricine va dori, va putea vizita colecţia de arbori. Locaţia pe care am ales-o este foarte bună, întrucât există un pârâu în zonă, astfel că pot fi introduse specii iubitoare de apă, iar pe măsură ce se urcă pe versant, care este pe partea însorită, se pot planta şi specii iubitoare de căldură”, ne-a explicat prof. dr. ing. Alexandru Lucian Curtu, decanul Facultăţii de Silvicultură din Braşov.

Studiu geologic şi apoi proiect tehnic
Ţinând cont de locaţia aleasă, parcul dendrologic al Râşnovului va cuprinde o plajă foarte mare de specii. Adrian Apostu, şeful Ocolului Silvic Râşnov, a precizat că în următoarea perioadă se va face un studiu geologic al terenului, după care se va întocmi şi proiectul tehnic în vederea amenajării grădinii dendrologice a Râşnovului.

Previous Story

Mitul Dracula isi are originea la Brasov, sustine istoricul Valer Rus

Next Story

Filarmonica Brasov, in concert la Castelul Bran