Last Updated on ianuarie 29, 2019 Primăria Brașov încearcă să transforme Centrul Istoric dintr-unul social și plin de pericole într-un Centru destinat turiștilor. Lucrurile sunt simple: cine nu renovează clădirile va plăti taxe anuale mai mari cu 500%. În acest fel, cei care nu au bani de fațade vor fi nevoiți să vândă clădirile celor care au bani. La fel au procedat și cei din Oradea iar lucrurile s-au schimbat spectaculos în Centrul lor Istoric.
În perioada următoare urmează să fie constitută o comisie care va propune Consiliului Local Braşov o primă listă cu proprietarii clădirilor cu faţade degradate, în special din centrul istoric al municipiului, informează mediafax.ro.
Proprietarii vor primi somaţii, iar dacă nu iau măsuri, vor plăti supraimpozit.
„Din comisie vor face parte arhitectul şef al Braşovului, specialişti de la Urbanism şi de la Direcţia Fiscală Braşov, precum şi Poliţia Locală Braşov. (…) Comisia, pe baza inventarului care există în momentul de faţă, va propune Consiliului Local un prim calup de asemenea imobile”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Mare parte din centrul istoric este deţinut în proprietate de diferite culte, dar şi de societăţi comerciale, iar unele clădiri au o valoare de impozitare foarte mică.
„Sunt aceste active, proprietăţi ale unor culte, entităţi, care deţin clădiri de patrimoniu, în general care sunt folosite sub diferite funcţiuni, unele generează profit, dar au o valoare de impozitare zero sau foarte mică, de 1 sau 2 lei, nu putem să mai stăm în această situaţie”, a precizat edilul.
Potrivit acestuia, reevaluarea acestor clădiri ar fi un plus şi pentru bugetul local.
„Municipiul Braşov sigur ar avea de câştigat pentru că o evaluare a unei clădiri cu o anumită valoare de impozitare, care găzduieşte o anumită locaţie economică sau comercială care generează profit, trebuie adusă la zi, aşa cum un cetăţean care are o locuinţă, un apartament, o casă, cu clădire, curte sau alte anexe, plăteşte impozit la valoarea actualizată”, a explicat Scripcaru.
Pentru clădirile publice, municipalitatea a început deja lucrări de reabilitare.