Brașov. Record de turiști la Cetatea Medievală Râșnov

Last Updated on noiembrie 6, 2018 Cetatea Râșnov a înregistrat un nou record de turiști anul acesta. După ce tot anul trecut s-au înregistrat 419.192 de vizite, anul acesta pragul de turiști a fost deja depășit.

421.494 de persoane au vizitat cetatea până în luna noiembrie.

Brașov. Record de turiști la Cetatea Medievală Râșnov 1

Potrivit cifrelor oficiale, la sfârșitul lunii octombrie 2018, erau înregistrați 279.620 de turiști adulți și 139.572 de turiști copii.

Numărul vizitatorilor la Cetatea Râșnov crește de la an la an, acest lucru datorându-se în principal investițiilor în dezvoltarea infrastructurii turistice, intervențiilor în regim de urgență de la Cetate, precum și strategiei de promovare a orașului. Să nu uităm că anul acesta a fost semnat contractul care prevede reabilitarea cetății medievale Râșnov.

Contractul de reabilitare a monumentului a fost semnat cu Asocierea ROMCONSTRUCT GROUP S.R.L ( S.C. ROMCONSTRUCT GROUP S.R.L., S.C. CONCAS S.A., S.C. CRINDESIGN PROIECT S.R.L. ) , cu sediul în Ploiești. Durata contractului este de 27 de luni, iar valoarea totală se ridică la suma de 13.345.912 lei, TVA inclus.

Advertisements
Previous Story

Tu ce făceai când erai mic? Mark Dragos: Amintiri din Copilărie … Am început micul meu experiment cu puii (100 de bucăți) care erau încă galbeni neavând pene încă pe ei. Am început procedura de învățare a lor să înoate. Dar stupoare…….. toți au căzut cu brio testul la înotat. Mândru de isprava mea și foarte bucuros ca în sfârșit am văzut în experimentul meu că pui de găină nu pot învața să înoate, am dat fuga la bunici mei … Ajungând în casa strig …”

Next Story

(Foto) Accidente Brașov. Lunea neagră. 3 mașini lovite pe Griviței, 3 răniți pe Carpaților, ciocnire taxi și autoturism în Bartolomeu