Last Updated on august 10, 2018 Comisarii Gărzii de Mediu Brașov caută sursa mirosurilor ciudate din oraș, după ce mai mulți brașoveni au făcut sesizări în acest sens.
„Am primit zeci, poate sute de sesizări privind mirosurile deranjante din oraș. Astăzi vom merge la depozitul de deșeuri menajere de lângă Săcele, pentru a verifica modul în care sunt gestionate celulele de depozitare a deșeurilor”, a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, citat de bzb.ro.
Prin acest control se va verifica sistemul de captare a gazelor rezultate în urma fermentării deșeurilor menajere, în special la celula nr. 2, care a fost umplută și la care administratorul depozitului a început lucrările de închidere (inclusiv instalarea unor conducte de captare a biogazului).
De altfel, la această celulă, anul trecut s-a produs și un incendiu, iar la momentul respectiv explicația a fost că, din cauza temperaturilor ridicate din corpul depozitului, gazele au început să ardă. După acest incident, administratorul depozitului a fost sancționat de CJ-GNM Brașov.
La rampa ecologică de lângă Săcele, până acum au fost umplute două celule, iar acum gunoaiele sunt depozitate în celula nr. 3. Acesta este singurul depozit conform de deșeuri din județul Brașov și a fost amenajat de un investitor privat.