Last Updated on martie 29, 2018 Polițiștii brașoveni au prezentat raportul preliminar al autopsiilor victimelor criminalului Florin Mircea Buliga. Acesta a scos la iveală faptul că cei 3 au fost uciși în somn, neexistând urme de autoapărare. Cei trei au fost înjunghiați în inimă de mai multe ori.
„Raportul preliminar al autopsiei confirmă că victimele au fost înjunghiate în somn. Din acest raport reiese că nu prezintă urme de apărare, semn că victimele nu s-au putut lupta pentru viaţa lor. Urmează să primim redactat raportul complet şi atunci vom avea mai multe informaţii.
Aşteptăm în zilele următoare şi rezultatul analizelor de sânge şi urină prelevate de la Florin Mircea Buliga care ne vor arăta dacă a consumat alcool sau droguri în ziua crimei“, a declarat procurorul de caz Daniel Dancă, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, pentru adevarul.ro. și preluat de Digi24.
Prima a murit femeia de 42 de ani, apoi fata de 18 ani și în cele din urma băiatul de 13.
„A povestit în timpul audierilor că a aşteptat ca femeia să adoarmă pe masa de masaj şi apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept cu acelaşi cuţit cu care a încercat şi să se sinucidă. A învelit-o apoi cu o pătură şi i-a aşezat pe piept orhideea albă.
În tot acest timp, el susţine că fiul său era îl altă cameră şi se juca la calculator. A mai povestit că s-a mai rugat un timp, după care şi-a sunat fiica, iar fata i-a spus că vine imediat acasă. Odată ajunsă la domiciliu, fata i-a spus că este obosită şi că merge la culcare.
A mai aşteptat până la ora 24.00, după care şi-a înjunghiat fiica de opt ori tot în zona inimii. Apoi a mers în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat de trei ori. A lăsat cuţitul pe patul băiatului“, a mai spus Daniel Dancă.
Florin Mircea Buliga nu a ales întâmplător momentul triplei crime. Acesta susține că în preajma Paștelui „trebuie să moară anumite persoane alese”.
Acesta a mărturisit că a vorbit cu soția și cei doi copii până când aceștia și-au dat ultima suflare. Nu a spus însă și de ce a făcut asta. Buliga a mai spus că familia lui este acum mai bine, că le-a salvat sufletele și că a comunicat cu ei telepatic, după ce au murit.
Bărbatul, născut în data de 6 aprilie, era obsedat de cifra 6.