Brașov: În Piața Sfatului nu vor avea loc concerte în următoarele trei zile

Last Updated on decembrie 13, 2017 Evenimentele din Piața Sfatului, din zilele de doliu național, vor fi amânate. Zilele de 14, 15 și 16 decembrie au fost declarate zile de doliu național astfel că manifestările de sărbători „Brașov, oraș din poveste” se anulează.

Din data de 17 decembrie programul va fi reorganizat astfel încât să cuprindă și o parte dintre concertele care ar fi trebuit să aibă loc în aceste 3 zile, informează brasovultau.ro

Brașov: În Piața Sfatului nu vor avea loc concerte în următoarele trei zile 1

Conform programului iniţial, în 14 decembrie 2017, în Piaţa Sfatului, între orele 17.30 şi 19.00 urma să se desfăşoare un program de muzică specifică sărbătorilor de iarnă interpretată de fanfare (fanfara din localitatea Reci, judeţul Covasna, fanfara din localitatea Şinca Nouă, judeţul Braşov, fanfara săsească din Braşov).

În 15 decembrie 2017, tot între orele 17.30 şi19.00 erau programate spectacole ale corurilor „Unison”, „Concentus” şi „Astra”, iar în 16 decembrie 2017 (între orele 17.30 – 19.00) braşovenii ar fi urmat să asiste la concerte ale Ansamblului Măgura Codlei, Ansamblului popular Drăguş, Ansamblului de colindători din Dumbrăviţa.

În 17 decembrie, între orele 17.30 şi 19.00, conform graficului iniţial, în Piaţa Sfatului sunt programate concerte ale solistelor de muzică uşoară Nicoleta Oancea & Band şi Nicola.

Advertisements
Previous Story

Brașov: Ursul ”Clopoțel”, căutat de vânători pentru a fi omorât

Next Story

Brasov: De azi se montează semafor la zebra „ucigașă” de pe Calea Bucureşti