Last Updated on decembrie 3, 2017 Aproximativ 2 milioane de euro a câștigat Brașovul în această mini-vacanță de la aproximativ 25-30.000 de turiști. Drept mulțumire, Primăria le-a oferit cel mai trist Brad și Târg de Crăciun din România. Cu toate că sărbătorile de Crăciun înseamnă bucurie și să fii mai bun cu ceilalți, autoritățile țin cu dinții de data de 6 Decembrie, Brașovul fiind ultimul oraș din țară care oferă o mică bucurie turiștilor.
Eugenia Nemeș, de 37 de ani, trăiește în Germania, de 24 de ani. A venit să petreacă o săptămână acasă, în țară, la Brașov, potrivit coronapress.ro. ” Am venit în țară pe data de 28 noiembrie. Este pentru prima dată când sărbătoresc Ziua României acasă, la Brașov. Mi-am luat câteva zile libere, special pentru acest eveniment. Sunt foarte impresionată și emoționată.
Am asistat la defilare în Piața Sfatului, după care am mers pe jos până în Piața Unirii din Brașov, unde m-am bucurat să văd Junii Brașovului, în frumoasele lor costume populare, unice. Sincer, nu m-am așteptat. A fost o surpriză plăcută, o încântare. Nu pot să spun același lucru despre ce am întâlnit în Piața Sfatului din Brașov.
Mă refer la Bradul de Crăciun, care stă în întuneric și la căsuțele meșterilor care sunt închise. Uitați-vă și dumneavoastră că e plin de turiști. Am înțeles că în țară a fost liber de Sfântul Andrei și de 1 Decembrie, Ziua României, deci este o mini-vacanța.
Cum să nu dai drumul la lumini de sărbători. Și pe vremuri, luna decembrie era considerată Luna Cadourilor. Ce pot să spun, unde nu-i cap, vai de picioare! În rest mi-a plăcut. Brașovul arată splendid, nu am ce să zic. Treaba cu datul drumului la iluminatul Bradului de Crăciun m-a dezamăgit. Toate cele bune și tuturor brașovenilor Sărbători Fericite!”