Last Updated on august 31, 2017 Accident Grav joi după-amiaza pe DN 13, la Măieruș. Un autocar cu 23 de persoane a fost lovit de un autoturism. In urma accidentului, doi pasageri ai autoturismului au ramas incarcerati, in cele din urma fiind scosi si transportati la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Brasov.
Poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului se deplasa dinspre Braşov către Rupea, în momentul în care, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a derapat din cauza vitezei şi a pătruns pe contrasens, unde s-a întors perpendicular pe axul drumului, lovind autocarul cu partea dreaptă. În autovehiculul care circula regulamentar se aflau 23 de pasageri.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, acesta efectua o cursă regulată de transport persoane pe ruta Târgu Mureş – Braşov, informează mytex.ro.
(foto: codlea-info.ro)
La fata locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, o ambulanta si doua echipaje de descarcerare, iar ranitii, un barbat si o femeie, au fost transportati la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov. Niciun pasager din autocar nu a fost ranit, informează hotnews.ro.
Vezi aici Video:
Politia a declansat o ancheta pentru a stabili cine este vinovat pentru producerea accidentului.