Brașov: EXPLOZIE în cartierul Florilor!

Last Updated on iunie 3, 2017 O explozie a avut loc vineri seara în cartierul Florilor, pe strada Magnoliei. Potrivit pompierilor de la ISU, deflagrația nu a fost urmată de incendiu și a avut loc din cauza unei butelii de camping.
Proprietarul, care se afla în apropierea buteliei, a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.
Acum trei ani a mai avut loc o explozie pe această stradă, din cauza acumulării de gaze, în urma căreia un bărbat și-a pierdut viața.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, a precizat în această seară că sursa exploziei, neurmată de incendiu, a fost o butelie de camping, pe care o folosea omul. Așa cum se poate observa și din fotografia prezentată în acest articol, în locuința respectivă au mai fost găsite recipiente cu gaz.

Brașov: EXPLOZIE în cartierul Florilor! 1

„A fost o acumulare de gaze de la aceste recipiente, iar în momentul în care proprietarul apartamentului a aprins lumina s-a produs explozia”, a specificat Ciprian Sfreja pentru mytex.ro.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție, unul de pompieri cu o autospecială cu apă și spumă, altul cu o ambulanță SMURD pentru acordarea primului-ajutor și transportarea victimei, în vârstă de 58 de ani, la spital.
Sursa citată a precizat că explozia nu a afectat structura de rezistență a imobilului.

Advertisements
Previous Story

Brașov: Republicii se transformă în „Strada dell ‘arte 2017”. Vezi aici programul evenimentelor:

Next Story

(Video) La Brașov a fost mai cald decât la Mamaia! Marea dezamăgire trăită de turiști la noi: