Last Updated on ianuarie 22, 2017 Noi proteste au loc astăzi în Brașov împotriva amnistiei și grațierii. Protestul de astăzi a început la ora 18.00 în fața prefecturii.
(foto: Jitaru Ionel-Pregatire-Meditatii Matematica Brasov)
„Timp de 25 de ani am auzit de la parinții mei cum “ăștia fură și nu li se întâmplă nimic”.
Am crescut frustrat că statul Român lăsa oameni care EVIDENT furau din bugetul de stat liberi. Niciodată nu m-am gândit că va exista o instituție care să-i ancheteze pe “ăia”. A venit DNA-ul peste ei și bineînțeles ei sunt supărați tare. Acum, după alegeri, vor să modifice codurile penale pentru a dezincrimina abuzul în serviciu, (peste 30% din dosarele DNA) vor să dea ordonanță de urgență pentru a-i scoate din pârnaie pe “ăia” care au furat de au rupt.
Sunt mulți care se gândesc că “ce bă, unde e marea problemă că un funcționar nu a fost atent la ce calitate are bitumul de pe stradă”. Acelui om i-aș răspunde așa: “Sunt șanse ca în 1-2 ani să se producă accidente cu victime din cauza calității proaste a drumului”.
Extrapolați acum acest exemplu pe alte domenii, educație, sănătate, etc. Mor oamenii din cauza corupției. Asta-i marea problemă.
Dacă deschidem ochii ne dăm simplu seama că aceste legi sunt făcute de “ăia” pentru “ăia”. De cei care ne fură, ne omoară, ne distrug viitorul prin educație slabă.
E greu să oprești un asemenea val de ilegalități și de luptă împotriva statului de drept. Dar noi suntem societatea pentru care statul de drept există.
Eu nu voi mai sta cu mâinile în sân. Eu nu sunt de acord cu așa ceva, nu sunt de acord să ne omoare cu legea în mână doar pentru că au câștigat alegerile.
Eu azi, 22.01.2017 la ora 18:00, în fața Prefecturii Brașov, voi protesta împotriva lor, împotriva acestor proiecte de lege, împotriva hoților și corupților care vor să scape de la pârnaie!
Vezi aici Video:
Hai alături de mine, dacă simți la fel. Te aștept și sunt sigur că vei fi acolo”, au scris organizatorii.