Excluderi la PSD Brașov. Marius Dunca face curățenie după ce a câștigat alegerile parlamentare în municipiu și județ

Last Updated on decembrie 17, 2016 Conducerea PSD a decis să facă modificări în Consiliul Local după ce unii consilieri nu s-au implicat în campania electorală pentru parlamentare ori au făcut campanie pentru alte partide.

Primul consilier local PSD care va dispărea din Consiliul Local este preotul Eugen Comşulea, căruia conducerea organizaţiei municipale i-a retras sprijinul politic, ceea ce va duce automat şi la pierderea mandatului, informează monitorulexpres.ro.

Excluderi la PSD Brașov. Marius Dunca face curățenie după ce a câștigat alegerile parlamentare în municipiu și județ 1

De asemenea, profesorul Ioan Stroe şi-a dat demisia din Consiliul Local, la solicitarea conducerii. Cei doi îşi vor părăsi Consiliul Local al municipiului Braşov, după ce în campania electorală nu şi-ar fi făcut datoria faţă de partid, după cum spune preşedintele PSD, Marius Dunca.

În schimb, au „tras“ pentru un alt partid şi candidatul acestuia. „Nu am cerut nimănui să se implice din interiorul bisericii şi să promoveze în biserică PSD. Însă domnul preot Comşulea a făcut-o, şi pentru un alt partid“, a spus Marius Dunca.

Partidul în cauză este, se pare, ALDE, iar candidatul promovat, atît de consilierii locali social-democraţi ar fi Remus Borza, cel care a obţinut, în urma alegerilor parlamentare, un loc la Camera Deputaţilor.

În urma acestei probleme din interiorul PSD şi a implicării insuficiente în campania electorală, cad şi alte capete, nume grele ale partidului, pînă acum. Este vorba despre Liviu Lupu, fost preşedinte al organizaţiei municipale, care a fost propus pentru excludere, la Comitetul Executiv Naţional al PSD, şi Dumitru Tărăbuţă, care a demisionat din Biroul Politic Municial, însă va rămîne consilier local al
municipiului Braşov.

O altă schimbare care va apărea în grupul PSD din Consiliul Local este plecare alui Tudor Duţu. Preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, a anunţat că acesta îşi va depune demisia. „Tudor Duţu are foarte puţin timp să se ocupe de Consiliul Local, avînd în vedere că el conduce un proiect în Republica Moldova“, a explicat Dunca.

Aceste modificări vin după ce şi liderul de grup al PSD, Răzvan Popa, a fost tras pe linie moartă, conducerea grupului PSD din Consiliul Local fiind preluată de Lucian Pătraşcu.

Advertisements
Previous Story

Cutremur aproape de Brașov. Vezi de unde au pornit undele seismice și ce putere au avut:

Next Story

USR Brașov, mesaj pentru PSD: „Cineva care a câștigat o victorie categorica la ultimele alegeri și ar putea fi tentat sa creadă ca asta îi dă dreptul sa dărâme instituții și sa remodeleze statul și societatea ar trebui sa urmărească foarte atent zilele astea ce se întâmplă în Polonia”