Last Updated on decembrie 2, 2016 Joi, 1 decembrie, la Spitalului Sf. Constantin din Brașov a avut loc primul transplant renal efectuat într-o unitate sanitară privată din România.
Pacienta are 21 de ani și se simte bine, ne-au transmis medicii. Atât ea cât și tatăl ei, donatorul, au intrat în operație la orele 7.30, iar intervenția a durat peste 13 ore.
Pe Facebook, Spitalul Sf Constantin a anunțat: „Transplantul renal efectuat astăzi (nr: ieri) în premieră la Spitalul Sf. Constantin Brașov s-a încheiat cu succes puțin după ora 18:00 iar rinichiul transplantat funcționează în parametri normali. Felicitări întregii echipe!
Potrivit mytex.ro prelevarea rinichiului de la donor (tatăl), efectuată laparoscopic, a durat de la ora 8.00 a ora 14.00 iar intervenția pacientei primitoare (fiica) de la ora 14.00 la ora 18.00. Rinichiul transplantat funcționează în parametri normali și cei doi pacienți sunt stabili, sub supraveghere în secția de terapie intensivă.
Echipa de prelevare:
– Prof. Dr. Christophe Iselin, șeful secției de urologie și responsabil prelevare renala în cadrul Spitalului Universitar Geneva;
– Dr. Marius Nedelcu, medic specialist chirurg la Spitalul Sf. Constantin;
– Dr. Vitalie Mogoreanu medic primar urolog la Spitalul Sf. Constantin;
– Dr. Luminița Cîmpeanu, șef secție ATI la Spitalul Sf. Constantin.
Echipa care a asigurat transplantul rinichiului prelevat:
– Dr. Bogdan Moldovan, șef secție chirurgie la Spitalul Sf. Constantin, coordonatorul centrului de transplant renal;
– Prof. Dr. Christian Toso, medic adjunct al Departamentului de transplant de la Spitalul Universitar Geneva;
– Dr. Lucian Toma, medic primar chirurgie vasculară SCJ Tg. Mureș;
– Dr. Dumitru Pocreață, medic primar chirurg la Spitalul Sf. Constantin;
– Prof. Dr. Eduardo Schiffer, șeful secției ATI și responsabil pentru anestezia transplantului multiorgan la Spitalul Universitar Geneva;
– Dr. Lucian Băilă, medic primar ATI, șef secție ATI SCJ Tg. Mureș.
Au mai participat:
Dr. Mugur Popescu și Dr. Botond Nagy, medici primari urologi la Spitalul Sf. Constantin, Dr. Svetlana Stan, medic specialist chirurgie vasculară la Spitalul Sf. Constantin, Dr. Costel Rad, medic specialist chirurg la Spitalul Sf. Constantin, Camelia Șamotă, Director General Spitalul Sf. Constantin.