Last Updated on noiembrie 24, 2016 RAT Brașov a anunțat achiziția a 10 autobuze Mercedes-Benz Citaro, second-hand, despre care spune că sunt în stare excelentă. Au fost cumpărate de la o firmă din Sibiu care le-a important din Elveția.
Mijloacele de transport, cu 99 de locuri, dintre care 34 pe scaune, vor intra în circulație în municipiul Brașov după ce vor parcurge procedura de înmatriculare și după ce vor fi dotate cu toate componentele necesare sistemului de e-ticketing.
Autobuzele sunt dotate cu filtre de particule, astfel că respectă valorile limită impuse de Directiva CE 46/2007, modificată prin Directiva CE 385/2009, privind emisiile poluante, respectiv echivalentul normei EURO 4.
”Această achiziție a fost realizată pentru a ameliora starea parcului auto al R.A.T. Brașov și în spiritul tuturor demersurilor noastre menite să crească calitatea serviciului de transport public. În derularea procedurii am acordat o atenție sporită condițiilor referitoare la mobilitatea persoanelor cu dizabilități, astfel că am achiziționat 10 autobuze cu podea joasă, dotate cu afișaj electronic, de mari dimensiuni, pe trei părți și cu rampe de acces pentru cărucioare.
Tot în ceea ce privește siguranța călătorilor, am contractat aceste autobuze care sunt prevăzute cu dispozitive care nu permit rularea cu ușile deschise și cu echipamente care asigură redeschiderea ușilor atunci când între ele a fost prins un corp cu o grosime mai mare de 80 de mm”, a declarat directorul general al R.A.T. Brașov, ing. Cristian Radu.
Potrivit aceleiași surse, dotarea cu trei uși, amplasamentul și dimensiunile acestora, precum și configurația saloanelor de pasageri și a platformei de urcare, ce asigură o bună circulație a călătorilor și o încărcare uniformă a vehiculelor, fac ca aceste autobuze să poată fi exploatate în condiții foarte bune inclusiv pe trasee precum cel al liniei 20, spre Poiana Brașov.
Mijloacele de transport în comun recent achiziționate sunt dotate cu cutii de viteze automate cu 5+1 viteze, cu retarder încorporat, astfel că ele funcționează fără șocuri în regimul de pornire sau frânare.
Instalațiile de încălzire și ventilație asigură pe timp rece condițiile de confort termic necesar călătorilor și șoferului, astfel încât să nu se producă aburirea geamurilor sau a parbrizului.