Last Updated on noiembrie 5, 2016 Autoritățile din Bran au dat alarma ieri după ce un locuitor a văzut că un lup îi dă târcoale gospodăriei. În bună tradiție acesta va fi împușcat deoarece are deja un comportament atipic și nu va putea fi tranchilizat. Are un comportament atipic pentru că s-a împrietenit cu câinii din zonă.
La 112 a fost primit vineri un apel prin care un gospodar din satul Șimon din comuna Bran a cerut ajutor după ce un lup i-a atacat gospodaria. Și alți localnici din zonă s-au plîns că lupul dă tărcoale curților, informează monitorulexpres.ro.
Un echipaj al Jandarmeriei şi un echipaj al Ambulanţei au ajuns la faţa locului, dar lupul fugise în pădure și, din fericire, nimeni nu a fost atacat.Oamenii se tem însă mai ales că, fiind weekend, zona este plină de turiști.
Primarul comunei Bran, Rareş Rădăcină, a spus pentru mytex.ro că este primul incident de acest gen în localitate. „Lupul nu a mai venit pe aici să dea iama. Nici ăsta nu a atacat, are comportament atipic, se pare că s-a împrietenit cu câinii, că nici nu pleacă”, ne-a mai spus Rădăcină.
În luna august, autoritățile din Brașov au împușcat un urs în Răcădău tot pentru comportament atipic. Era agresiv după ce era atacat de câini cu stăpâni plimbați prin pădure. Potrivit analizelor ulterioare ursul nu era turbat, era doar atipic, motiv foarte bun să fie împușcat și nu transferat la rezervația de la Zărnești.
Luna trecută, autoritățile din Sibiu, organizate sub formă de gloată, au hăituit un urs prin oraș până l-au împușcat, în aplauzele și flashurile telefoanelor mobile.