Brașov: Ea este supriza PNL pentru Camera Deputaților. LocuL 1 pe listă pentru o studentă din Marea Britanie. „Cred că următorul pas ar fi sa-i şi aducem acasă pe studenții români care învață în străinătate“

Last Updated on octombrie 23, 2016 Mara Mareş din Făgăraș a fost desemnată cap de listă pentru Camera Deputaților de PNL Brașov, o supriză având în vedere că foști deputați, precum Gheorghe Ialomițeanu, nu au mai fost puși pe listă.

Aceasta a plecat să studieze la Londra acum opt ani, când era în clasa a 10-a. De la un liceu din Făgăraş a ajuns la un liceu din Oxford, apoi şi-a continuat studiile la Londra, informează zf.ro.
14804976_327601364274074_1552088949_n

Atunci când s-a mutat la Londra, aceasta a simţit un „şoc cultural, dar şi un şoc al educaţiei, pentru că era un sistem complet diferit.

„În România am fost la profilul filologie-bilingv, iar acolo tot pe partea umană m-am focalizat. Doar că acolo am făcut mai multe activităţi şi mai multe materii. Dar am dat şi un examen de bacalau­reat ca un maraton, format din 17 examene, plus cele orale.“

Cea mai pregnantă diferenţă între sistemul educaţional românesc la nivel de liceu şi cel britanic este atitudinea profesorului faţă de elev, a mai spus aceasta.

„Ei încurajează foarte mult studiul individual, cursurile sunt foarte puţine.

Învăţatul pe dinafară“ care se practică în România este un lucru pe care Mara Mareş l-ar schimba la sistemul românesc. „În Marea Bri­tanie nu-ţi spune nimeni ce să crezi, nu îţi impune nimeni concluzii. Te ba­zezi pe fapte, pe analize, vii cu propria părere, nu o înghiţi nemes­tecată pe cea a profesorului.“

Comparând sistemele educa­ţio­nale, Mareş afirmă că în România sen­timentul de competiţie este mai mare ca în Marea Britanie, unde există sen­timentul de echitate socială. „Tinerii au simţul cooperării, sunt încurajaţi să lucreze împreună, iar lucrul acesta anihilează competiţia.“

În ce priveşte schimbările datorate Brexitului, şansele scad ca unui student din afara Uniunii Europene să i se acorde un împrumut care să acopere taxele universitare şi o parte din chirie şi alte cheltuieli, aşa cum se acorda până acum, însă Mara Mareş speră ca aceste avantaje să existe în continuare. „Următorul guvern britanic trebuie să păstreze libera circulaţie dacă vor să rămână pe piaţa unică.“

Un student care învaţă şi trăieşte în Londra cheltuie între 400-600 de lire lunar pe închirierea unei camere. „Este o viaţă scumpă pentru studenţi, pentru foarte mulţi este de bun augur acest împrumut, dar nu este suficient.“

Studenţii români care aleg să studieze în afara ţării provin din familii bune şi au rezultate bune la şcoală, beneficiind de aceste burse. „Cred că următorul pas ar fi sa-i şi aducem acasă.“

Advertisements
Previous Story

SURPRIZE! PNL Brașov și-a stabilit candidații pentru Parlament! Vezi cine sunt:

Next Story

Brașov: UPDATE! Era să-şi piardă viaţa privind… un accident