Last Updated on august 3, 2016 Turiștii care vin în vizită la ceatatea Râșnov au posibilitatea, în premieră, de a înnopta între ziduri, într-unul dintre cele şase corturi militare amplasate în curtea Cetăţii, în perioada 5 – 6 august, când în oraş are loc Festivalul de Film Istoric.
Cu fiecare ediţie a festivalului ne dorim să oferim o experienţă completă şi unică, prin filmele, muzica şi evenimentele pe care le organizăm. De această dată am vrut să mergem mai departe şi să le dăm participanţilor posibilitatea să înnopteze ca nişte ostaşi, în corturi militare, instalate chiar în curtea Cetăţii Râşnov, un loc plin de încărcătură istorică şi reprezentativ pentru cinematografia românească. Să nu uităm că aici au fost înregistrate secvenţe pentru cunoscutul film ‘Nemuritorii’, regizat de Sergiu Nicolaescu”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râşnov, citat de mediafax.ro
“Această iniţiativă are şi rolul de a promova patrimoniul cultural al zonei Râşnov, una foarte bogată în istorie şi tradiţii, care adună anual peste 100.000 de turişti români şi străini”, a completat Dragomir.
În acelaşi timp, participanţii care vor alege să rezerve unul dintre corturile, cu o capacitate de până la patru locuri, se vor bucura de programul Festivalului de Film Istoric Râşnov, care are loc în perioada 29 iulie – 7 august.