Brașov: De ce se prăbușesc avioanele aici? “Dosarele X” de la poalele munţilor

Last Updated on iulie 4, 2016 Zona dintre Brașov și Sibiu a devenit un adevărat „cimitir” al aviației românești în ultimii ani. Aici au căzut elicoptere ale armatei, planoare pilotate de aşi ai manşei sau mici aeronave de agrement. Chiar la sfârşitul săptămânii trecute în zonă s-au mai întâmplat două accidente.

 

”Având în vedere zona şi catastrofele întâmplate, rezultă câteva învăţăminte. Geografia specifică locului şi modul de evoluţie a dinamicii atmosferei au o caracteristică proprie care poate duce la tragedii. Acolo există curenţi ascendenţi şi descendenţi cu direcţii şi schimbări de sens rapid, care sunt puternic influenţaţi de zona accidentată.

De-a lungul timpului, începând încă cu zborurile de dinainte de cel de Al Doilea Război Mondial efectuate cu decolări din zona Sibiului sau din depresiunea Braşovului, s-a constatat că vizibilitatea de zbor se schimbă foarte des, la intervale mici de timp, pe aceeaşi direcţie de deplasare, cu variaţii mari, în amplitudine a curenţilor de aer din zona respectivă. În special a celor ascendenţi şi descendenţi, creaţi pe văile adânci sau în jurul unor masivi muntoşi”, a declarat pentru click.ro generalul Emil Străinu, unul dintre cei mai mari specialişti români în problemele cercetării spaţiului aerian prin radiolocaţie.

dosarele-x-romanesti

Specialistul consideră că ”pregătirea misiunilor de zbor pentru această zonă, cu caracteristici proprii, e făcută necorespunzător, ignorându-se unicitatea dinamicii atmosferice a Munţilor Carpaţi. Tipurile de curenţi aerieni din această zonă au caracteristici specifice determinate de înălţimile masivilor, turbulenţele create prin întâlnirea aici a curenţilor din zona de curbură a Carpaţilor, din Ţara Bârsei şi zona subcarpatică, realizând uneori adevărate turbioane atmosferice care pot duce la catastrofe”.

În regiunea respectivă, dincolo de o pregătire minuţioasă a misiunii, piloţii trebuie să folosească la maximum aparatura de navigaţie, informaţiile transmise de la sol şi buletinele meteo. Nu în ultimul rând specialistul recomandă ca, pe traiectele din această regiune, să se zboare cu aeronave bine dotate tehnic, având radar de bord, şi ţinând legătura permanent cu responsabilii de conducere şi control a traficului aerian.

De doi ani, responsabilii aviaţiei româneşti se chinuie să termine analizele şi anchetele demarate în urma accidentelor aviatice din zona Sibiu-Braşov. Au fost oferite explicaţii, dar un lucru nu se schimbă: aeronavele continuă să cadă.

Advertisements
Previous Story

Brasov : 3 accidente într-o singura zi. În urma celui mai grav dintre ele şi-a pierdut viaţa o persoană

Next Story

Brașov : Mall-ul AFI Palace va construi cele mai înalte clădiri din oraș în Centrul Civic. Vezi cate etaje va avea un bloc turn: