Last Updated on martie 11, 2016 Compania Apa demonstrează tot mai mult că nu înțelege că România nu mai este în comunism. Dictatura cu care au fost învățați cei de acolo se reflectă prin amenințarea că va întrerupe apa consumatorilor din Brașov dacă nu se prezintă de urgență cu documente nefolositoare.
Conducerea companiei care are monopol pe piaţă a realizat nişte fluturaşi prin care cere populaţiei să se prezinte la prelungirea contractelor sau la încheierea de înţelegeri noi, sub ameninţarea sistării furnizării apei. Pe lângă acest comportament nefiresc, Compania Apa solicită şi numeroase documente care necesită timp şi cheltuială, deşi beneficiarii sunt obligaţi să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere. Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa spune că un comportament precum cel al Companiei Apa este de netolerat, dacă legile pieţei libere funcţionează.
„Tonul ameninţător abordat de scrisoarea trimisă consumatorilor nu este acceptabil. Nu poţi fi ameninţat. Trebuie să fii invitat să faci un anumit lucru. Nu trebuie să birocratizăm în ultimul hal acel contract, adică să cerem şi declaraţie pe proprie răspundere că deţii un spaţiu pentru care vei plăti consumul de apă şi să ceri şi extras de carte funciară actualizat”, a explicat joi, Nicolae Vlad Popa, senator PNL, citat de rttbrasov.ro.
[ads2]
Liberalul spune că fiecare client trebuie să vină cu extrase actualizate de carte funciară, care necesită drumuri, cheltuieli şi timp pierdut din partea cetăţenilor. Nicolae Vlad Popa consideră că declaraţia pe propria răspundere pe care clienţii sunt obligaţi să o completeze este suficientă pentru încheierea unui contract între cele două părţi.