Last Updated on martie 4, 2016 Hornbach organizează o serie de ateliere dedicate femeilor, sâmbătă, 5 martie, unde doamnele și domnișoarele au ocazia de a învăța cum să realizeze obiecte decorative şi vor deprinde cunoştințe suplimentare despre îngrijirea orhideelor.
În cadrul atelierului de artă decorativă, participantele vor învăţa cum pot realiza obiecte de decor pentru înfrumuseţarea casei. Astfel, acestea vor putea să transforme o sticlă obişnuită într-o vază deosebită folosind culori acrilice, iută, dantelă şi alte materiale, transmite tribuna.ro
Atelierul de grădinărit are ca tematică îngrijirea orhideelor – cele mai cumpărate flori din gama plantelor de la Hornbach. Participantele vor afla detalii despre ce tip de ghiveci trebuie ales pentru o orhidee, cum şi când se schimbă ghiveciul, cum se fac corect udarea şi fertilizarea, sau care sunt temperaturile de care are nevoie o astfel de plantă pentru o dezvoltare armonioasă. Atelierul va fi coordonat de horticultori ce vor putea răspunde întrebărilor doamnelor şi domnişoarelor prezente şi care vor putea să dea sfaturi utile.
[ads2]
Doamnele şi domnişoarele interesate trebuie să se înscrie, în prealabil, telefonic, la numărul 0747.020.134, sau pe e-mail, la adresaateliere@hornbach-romania.ro.