Brasov: Sirenele vor „urla” marti timp de o ora iar traficul va fi restrictionat in Bartolomeu

Last Updated on noiembrie 9, 2015 bbbbb

Autoritățile din Brașov vor să își testeze capacitatea de reacţie şi intervenţie în cazul unui accident chimic și au programat un exercițiu marți, de la ora 11.00 a SC Luca SRL de pe Calea Feldioarei nr. 18.

„Scopul acestui exerciţiu este de a testa capacitatea de reacţie a personalului cu responsabilităţi în astfel de situaţii şi de a verifica modul în care instituţiile şi autorităţile implicate întreprind acţiunile necesare în cazul unui accident major, care implică substanţe periculoase cu efecte şi în afara amplasamentului.

Pentru a putea realiza acest exerciţiu în condiţii identice cu cele din realitate, vom lua măsuri de alarmare a populaţiei şi de blocare şi redirijare a traficului în zonele afectate, astfel că între orele 11.00 şi 12.00 vor fi pornite alarmele din zona respectivă şi va fi restricţionat traficul pe străzile adiacente.

[ads2]

Dorim să îi informăm pe cetăţeni că este doar un exerciţiu, dar că trebuie să respecte indicaţiile reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate”, a declarat viceprimarul Ciprian Bucur, coordonatorul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, citat de monitorulexpres.ro

Conform „scenariului“ exerciţiului, în data de 10 noiembrie, la ora 10.30, la SC Luca SA, care foloseşte în procesul tehnologic, ca agent frigorific, o cantitate de 4,6 tone de amoniac, se produce un accident. Acest accident are loc la secţia frigotehnică, unde, din cauza unei unei fisuri pe planşa bypas, s-a scurs amoniac, formîndu-se în atmosferă un nor toxic.

 

Previous Story

Brasov: Controale in baruri si cafenele sambata noaptea

Next Story

Brasov: Incepe Festivalul de Dramaturgie Contemporana.Vezi cat costa un bilet: